Componenţa nominală a Curţii Constituţionale a generat, de-a lungul vremii, speculaţii privind influenţa politică asupra deciziilor. Cum în ultimele două legislaturi PSD a deţinut majoritatea în Parlamentul care desemnează şase din cei nouă judecători, au apărut temeri legate de „pesedizarea” Curţii, însă multe dintre deciziile CCR din ultimul au reprezentat eşecuri usturătoare pentru social-democraţi.
În controversa legată de celebra OUG 13, care a scos sute de mii de români în stradă în februarie 2017 a fost antrenată şi Curtea Constituţională. Per ansamblu, puterea PSD a câştigat în faţa Curţii, însă a fost slabă consolarea după înfrângerea suferită în faţa protestatarilor, mai ales că deciziile nu au influenţat major mersul evenimentelor. Astfel, CCR a respins sesizările lui Klaus Iohannis şi CSM-ului privind existenţa unui conflict între puterea executivă şi cea legislativă legat de adoptarea Ordonanţei, iar sesizarea de neconstituţionalitate depusă de Avocatul Poporului a fost declarată inadmisibilă. Mai mult, pe 27 februarie CCR a decis că este neconstituţională ancheta DNA privind modul în care a fost adoptată ordonanţa, deoarece oportunitatea unei OUG nu poate fi decisă prin intermediul legii penale. După aceste victorii nesemnificative, puterea PSD-ALDE a înregistrat o înfrângere majoră, decizia privind Legea 90/2001 ale cărei prevederi au blocat accesul lui Liviu Dragnea din cauza condamnării penale suferite. CCR a statuat că persoanele cu condamnări penale, fie şi cu suspendare, nu pot deţine funcţii în Executiv decât după reabilitare, decizie care l-a obligat pe Dragnea să guverneze prin interpuşii Grindeanu şi Tudose, ambii răsculându-se împotriva autorităţii sale.
Împotmoliţi în Belina
Un alt eşec major al PSD a fost decizia în dosarul Belina. Bazându-se pe precedentul anchetei penale pe OUG 13, Tăriceanu a cerut CCR să blocheze ancheta în dosarul Belina, însă Curtea a statuat că Hotărârile de Guvern sunt acte administrative individuale care pot face obiectul cercetării penale dacă adoptarea lor a fost precedată sau însoţită de săvârşirea unor acte penale, iar decizia CCR a condus indirect la demisia miniştrilor Shhaideh şi Plumb. Până la urmă nici deciziile legate de prezenţa la audierile în comisiile parlamentare de anchetă nu au determinat-o pe Codruţa Kovesi să vină la audierila Comisia „Sufrageria lui Oprea”. Dacă CCR a stabilit că Kovesi a încălcat principiul colaborării loiale între instituţiile statului, tot Curtea i-a dat posibilitatea să evite audierea cu un „răspuns” scris dat întrebărilor celor din comisie.
În septembrie, reprezentanţii câtorva ONG-uri, precum Iniţiativa România, #Rezistenţa şi Institutul pentru Politici Publice au afirmat, într-o discuţie cu o serie de consilieri prezidenţiali că decizii ale CCR privind domeniul justiţiei periclitează credibilitatea instituţiei.
Legile Justiţiei
Curtea a început să se pronunţe celor şase sesizări legate de legile Justiţiei, iar varianta finală a acestora după arbitrajul CCR este greu de anticipat. Până acum, majoritatea PSD şi ALDE a înregistrat un succes şi un eşec. Sucesul este că CCR a nu a declarat neconstituţional parchetul special pentru infracţiunile comise de magistraţi, iar eşecul este că au fost declarate neconstituţionale prevederile privind răspunderea magistraţilor.
Componentă eterogenă, decizii imprevizibile
În ultimii ani, PSD a reuşit să numească la CCR judecătorii pe care îi dorea: Valer Dorneanu, Maya Teodoroiu şi Marian Enache. Odată numiţi, este greu de cuantificat în ce măsură aceştia au fost judecători „de partid”. Astfel, Teodoroiu a fost semnatara unei opinii separate în care se susţinea că şefa DNA nu poate fi obligată să se prezinte la comisia de anchetă a alegerilor din 2009. Un alt judecător, Attila Varga, a fost propus de UDMR şi a ajuns la CCR cu voturile PSD, iar Mona Pivniceru şi Ştefan Minea au fost susţinuţi de liberali. Dintre cei trei judecători pe care-i numeşte şeful statului, Petre Lăzăroiu şi Daniel Morar au fost numiţi de Traian Băsescu, iar Livia Stanciu de către Klaus Iohannis. În aceste circumstanţe, taberele din CCR nu s-au conturat întodeauna în funcţie de clivajele politice.