Jurnalul.ro Auto Imagini spion. Cum arată viitorul Duster

Imagini spion. Cum arată viitorul Duster

Noul Duster va fi prezentat publicului în această săptămână după ce producătorul francez a trecut deja testele făcut cu prototipul. Imagini cu noul Duster, surprins pe şosele din străinătate, au fost poste pe pagina de youtube a PhocarMedia, un grup de vloggeri specializat în fotografii spion ale viitoarelor modele auto. Conform informaţiilor publicate de automarket.ro, viitoarea generaţie Duster va fi mai lungă cu 15 centimetri decât actualul model şi va avea şi o variantă de şapte locuri. Viitorul SUV Dacia ar urma să intre în producţia de serie la finalul lui 2017, după prezentarea modelului la Salonul Auto de la Frankfurt din toamnă. Conform declarţiilor lui Yves Caracatzanis, preşedinte şi director general al Automobile Dacia, acordate Ziarului Financiar, au fost realizate schimbări în uzina de la Mioveni în vederea producerii noului Duster. "Am realizat mai puţine sâmbete lucrătoare în două schimburi pentru a pregăti uzina pentru noul Duster. Acesta va demara oficial pe piaţă la începutul anului următor", a spus Yves Caracatzanis. Modificările la nivel de design nu par spectaculoase din imaginile dezvăluite de vloggerii specializaţi în imagini spion.

Subiecte în articol: duster
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri