Astăzi, Nea Fănuș, ar fi împlinit 89 de ani! Ar fi trebuit să-i împlinească, dar doamna cu coasa, aceea care lovește fără milă, a hotărât altfel și, cu zece ani în urmă, pe 24 mai 2011, Fănuș Neagu a plecat în lumea veșniciei. Poate că ar fi trebuit să aștept până când se vor împlini acești zece ani și atunci să scriu această evocare, dar, văzând învolburarea crâncenă în care am fost aruncați și în care niște inepți guWERNanți vor să ne țină captivi,ca și complicitatea năimită a unor auto-pretinse elite, trebuie să spun că îmi este, pe zi ce trece,tot mai dor de Nea Fănuș! Adică de vorba sa în dungă, meșteșugită cu un har inegalabil și cu o adresă foarte precisă, lesne de descifrat fie și în vremile gândirii unice. Gândire unică pe cale să renască,ușor asezonată și altminteri pavoazată, chiar acum, sub ochii noștri. Motiv pentru care îmi pun tot mai des întrebarea: ce ar fi spus și ce are fi scris despre toate astea Nea Fănuș?Cum i-ar fi încondeiat el pe cei care, profitând cu cinism și nerușinare, de amenințarea pandemiei, vor să ne pună nu doar măști ci de-a dreptul botnițe?
Îmi pun și pun, la rândul meu, aceste întrebări, ducându-mă cu gândul cu vreo patru decenii în urmă, atunci când, în acel biroul de la etajul III din corpul B al (de-acum) fostei Case a Scânteii, aveam privilegiul de a ne fi oaspete Nea Fănuș. De regulă, asta se petrecea fie luni spre prânz, când venea să își predea cronica sportivă la ,,România literară’’, fie miercuri, atunci când trecea pe la redacție ca să vadă cea a mai rămas din texte după ce niscai ochi vigilenți le cercetaseră cu mare exigență politico-ideologică. Cronici care nu degeaba s-au și numit ,,Conici afurisite’’, fiindcă,într-adevăr, cu multă afurisenie îi mai gratula Nea Fănuș pe unii care chiar se pretindeau a fi prea puternicii vremii!
Respectând adevărul faptelor trebuie să spun că vizitele lui Nea Fănuș în biroul nostru nu erau deloc întâmplătoare, fiindcă în acest biroul coabitau secția spor și secția propagandă din redacția ,,Scânteii tineretului’’.Drept pentru care Nea Fănuș ne-a botezat,,Secția capul și picioarele’’. De venit, cel supranumit Marele Blond venea ca să îl vadă pe vechiul său prieten Vasile Căbulea, cronicarul sportiv al ziarului, dar și posesor al unei perechi de ochelari cu multe dioptrii. Calitate de pe urma cărora Nea Fănuș nu a pierdut prilejul să îl și încondeieze scurt și la obiect: ,,A fost gol, domnilor- a scris el într-o cronică, l-a văzut chiar și clarvăzătorul Căbulea!’’ Și nu doar că venea și stătea îndelung de vorbă cu noi, dar ne-a și îngăduit să îi spunem mai direct ,,Nea Fănuș’’. Apelativ de suflet pe care îl păstrez și acum, peste ani.
De regulă, Marele Blond venea singur, dar nu scăpa nici ocazia să fie însoțit de Constantin (Titi)Teașcă, renumitul antrenor sau de Cornel Dinu(alias ,,Procurorul’’), acesta din urmă având și o rubrică săptămânală la ziarul nostru. Nici nu este,atunci,de mirare că, de cum mergea prin redacție zvonul că ,,a venit Nea Fănuș!’’, biroul nostru era literalmente luat cu asalt. Mai ales dacă ne gândim că, profitând de ocazie și stimulat de un pahar de votcă din stocul bine ascuns sub bustul lui Lenin din birou, ilustrul oaspete ne citea forma inițială a cronicilor care urmau să ia drumul tiparului. Apărând, nu o dată, în variante nițeluș amputate după ce vigilenții de serviciu le citeau cu ochii în patru. Se mai întâmpla, însă, ca anumite ,,aproponturi’’, să scape cerberilor, așa cum a fost și atunci când Nea Fănuș a comentat plecarea lui Rică Răducanu (zis Tamango) de la Rapid la Sorul Studențesc. Citez: ,,-Ce ai făcut Ricane, l-am întrebat, de ce ne-ai părăsit?-Nu mai puteam domnule, mi-a răspuns gânditorul, fiindcă rămăsesem singurul de pe etajul meu fără doctorat și mă arăta lumea cu degetul!’’. Foarte probabil,citite astăzi, aceste vorbe nu au nimic subversiv, dar pentru a le înțelege tâlcul trebuie menționat că ele au văzut lumina tiparului exact în perioada în care Elena Ceaușescu primise caftanul de academician doctor inginer.Împrejurare în care este lesne de înțeles unde bătea ironia lui Nea Fănuș despre Ricanu*, cel care rămăsese singurul de pe etajul său care nu avea doctoratul și în arăta lumea cu degetul.
Istoria orală a acelor ani mai păstrează, cred, și alte asemenea exemple, dar, deocamdată, aș dori să mai aduc în actualitate doar încă o ispravă a lui Nea Fănuș, care, repede-repede, a ajuns de mare pomină. Într-o seară, aflat după o cam îndelungă vizită de lucru la restaurantul Casei Scriitorilor, autorul romanului ,,Îngerul a strigat’’ s-a dus până la galantarul gol și apoi a strigat:,,Mi-e foame, vreau să mănânc și nu am ce să mănânc!’’ De prisos să mai spun ce tevatură a urmat… Așa că, a doua zi,Fănuș Neagu a fost convocat la o discuție cu o tovarășă activistă de la municipiul de partid. Activistă care s-a nimerit să mai știe și cu cine stă de vorbă și,de aceea, l-a luat pe Nea Fănuș cu binișorul:,,-Maestre Fănuș Neagu, cum puteți să spuneți că nu aveți ce să mâncați?Uite, eu am fost ieri la bufetul Uniunii Scriitorilor și am cumpărat două kilograme de carne’’. Atât i-a trebuit lui Nea Fănuș! ,,Tu ești scriitoare?’’- a tunat el. ,,Nu sunt -a răspuns vizibil încurcată femeia-, sunt activistă la Comitetul Municipal de Partid’’. ,,Păi vezi?- strigat triumfător Nea Fănuș-, de asta nu am eu carne. Aia era carnea mea, așa că te duci imediat și îmi aduci carnea înapoi, la bufet!’’
Și uite așa s-a făcut că- în cel mai patentat stil al poveștilor cu ilegaliștii cei neînfricați în fața justiției burghezo moșierești-, din acuzat, Nea Fănuș Neagu a devenit acuzator!