O nouă evaluare a performanţei miniştrilor va avea loc la finalul săptămânii viitoare. Potrivit unor surse politice, ministrul Educației, Liviu Pop, și cel al Sănătății, Florian Bodog, ar fi miniştri vizaţi de o iminentă mazilire. Oficial, Liviu Dragnea susţine că el nu va face nicio propunere de remaniere, însă nu știe ce vor spune colegii săi din conducerea PSD.
La ședința Comitetului Executiv al PSD care va avea loc săptămâna viitoare, la Suceviţa, mai multe voci din partid ar urma să ceară demiterea lui Liviu Pop (Educaţie) și Florian Bodog (Sănătate) pe motiv că prestaţia acestora provoacă daune de imagine Guvernului Tudose. Marţi seara, Liviu Dragnea l-a ameninţat voalat pe Liviu Pop, criticând mai ales ideea manualului de Educație Fizică și Sport. „Cred că ar fi foarte bine pentru Liviu Pop să uite de la ce sindicat a plecat, că nu e bine pentru sănătate. Nu înțeleg deocamdată de ce a încălecat pe manualul de sport, în loc să zică că l-a găsit acolo. Sunt probleme, situația nu este roză în Educație”, a avertizat liderul PSD. De altfel, surse politice susţin că mai multe voci din PSD i-au cerut lui Dragnea să-l schimbe pe Liviu Pop de la Educaţie pe motiv că gafele acestuia strică imaginea partidului. Întrebat ieri dacă ministrul Educaţiei a făcut „erori sau greşeli”, Dragnea a spus că o comunicare defectuoasă din partea miniştrilor poate produce „defecţiuni majore şi tulburări în societate”. De asemenea, legat de remarcile făcute pe marginea manualului de sport, Dragnea a spus că nu l-a criticat pe ministrul Educației, ci l-a „mângâiat ironic” pentru că a susținut „această năzbâtie” moştenită de la tehnocraţi. La rândul său, Liviu Pop a fost ieri în biroul lui Dragnea din Parlament, însă a spus la finalul întâlnirii că liderul PSD nu i-a cerut demisia şi nu i-a reproşat nimic.„A fost vorba de o problemă pe care am soluţionat-o, nu are nimic de-a face cu agenda publică. Nu ştiu ce probleme sunt (în sistemul de învăţământ - n.r.) decât cele pe care le-am rezolvat”, a afirmat ministrul Educaţiei. Întrebat dacă îşi face bine treaba la minister, Pop a răspuns sincer: „Eu zic că da”.
Vâlcov, în cărţi pentru Finanţe
În ceea ce-l privește pe ministrul Sănătății, Florian Bodog, acestuia i se reproşează că nu a rezolvat problemele de la Casa de Sănătate și nici criza vaccinurilor pentru copii. În plus, și ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, pare să fi intrat în colimatorul președintelui PSD după dezbaterile privind obligaţia impusă companiilor private de a mări salariile brute ale angajaților în urma eliminării contribuțiilor pentru angajatori. În acest moment, există semnale că în cazul unei eventuale mazilirii a lui Ionuț Mișa, acesta va fi înlocuit cu Darius Vâlcov. Dragnea a confirmat ieri că Vâlcov va participa la Cex-ul PSD de săptămâna viitoare: „Este foarte bun economist, un om cu viziune și un om care poate participa la o construcție serioasă a unui program de guvernare, lucru pe care l-a și făcut. Este un om respectat în partid și în guvern”. Oficial, liderul PSD a negat că v o r u r m a schimbări în componența Cabinetului Tudose, declarând că în această perioadă „nu se pune problema unei remanieri”. „Eu nu voi face nicio propunere de remaniere la acest Comitet Executiv. Nu ştiu colegii din CEx dacă nu au altă părere, dar nu cred”, a spus Dragnea. Liderul coaliţiei de guvernare a admis însă că „o evaluare este necesară”, urmând ca săptămâna viitoare să fie făcută o evaluare pe fiecare minister în parte. O nouă radiografie a activităţii miniştrilor a fost programată pentru finalul anului.