Pe 17 aprilie 2024, în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, a avut loc prezentarea componentei proiectului lui Şerban Savu care va consta în realizarea, în acest spaţiu, a unui mozaic de mari dimensiuni, precum şi în desfăşurarea unui program de dezbateri publice.
Expoziția din Pavilionul României din Giardini della Biennale şi realizarea proiectului din Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică se vor desfășura în perioada 20 aprilie - 24 noiembrie 2024.
Intitulată What Work Is / Ce este munca, expoziția din Pavilionul României examinează iconografia muncii, inspirându-se din realismul istoric și arta de propagandă din fostul Bloc de Est. Mai degrabă decât să conteste sau să demonteze direct aceste discursuri, Savu le chestionează prin reașezarea tropilor acestora, înfățișând momente de pauză și suspensie în care limita dintre muncă și timp liber se estompează, ele ajungând astfel să reflecte transformări și crize sociale mai ample.
„Plecând de la tema muncii și a muncitorului, predilectă în arta realist-socialistă, dar îndepărtându-mă de ea, personajele din lucrările mele nu sunt nici eroice, nici utopice, sunt oameni obișnuiți aflați între lumi și sisteme, care scapă atât propagandei, cât și productivității economice. Această suspendare între muncă și timp liber conturează un spațiu anarhic, un spațiu al libertății personale, la care eu mă raportez prin filtrul istoriei artei”, a explicat artistul Șerban Savu.
În Pavilionul României, vizitatorii sunt întâmpinați de un poliptic amplu, cuprinzând 45 de picturi – o privire condensată asupra practicii lui Savu din ultimii cincisprezece ani. Protagoniștii dezorientați și figuranții stângaci din imagini par angrenați în ritualuri care seamănă în egală măsură cu munca și cu recreerea. Pe banca din fața polipticului oamenii se pot așeza pentru a admira și interacționa cu opera lui Șerban Savu. Mergând de la blocul în care Savu a crescut până la o biserică în ruină și un sit arheologic, machetele, din aceea zonă sunt decorate cu mozaicuri care se îndepărtează de temele uzual ilustrate în contexte religioase sau în cosmogoniile muncii din arta socialistă. În loc să înfățișeze mari realizări industriale sau apoteoze mistice, mozaicurile vorbesc despre eșec, ambiguitate și perplexitate. Picturile și mozaicurile compun un spațiu în care vizitatorii sunt confruntați cu o chestionare a muncii prin intermediul definițiilor sale negative: ce nu este munca, ce nu arată a muncă și ce nu înseamnă munca.
„Participarea României la Bienala de Artă de la Veneția este o declarație constant reînnoită de apartenență la cultura europeană și mondială. Ministerul Culturii susține în mod tradițional prezența românească la Bienala de la Veneția, unul dintre cele mai prestigioase evenimente culturale din lume, iar în acest an, pentru realizarea expoziției Ce este munca, proiectul câștigător al concursului organizat de Ministerul Culturii pentru Bienala de la Veneția, am alocat o sumă în creștere față de cea de anul trecut. Sunt ferm convinsă că prin susținerea acestui proiect, prin sprijinirea artei și încurajarea artiștilor reușim să construim punți peste granițe, să conectăm oameni și idei, și să descoperim firescul, dar și ineditul din noi toți”, a declarat Raluca Turcan, ministrul culturii din România.
Răspunzând temei generale a celei de-a 60-a Expoziții Internaționale de Artă – La Biennale di Venezia, „Străini pretutindeni”, lucrările lui Savu sunt o reflecție asupra stării de suspendare într-un limb politic sau economic, asupra senzației de dislocare și dorului de casă asociate cu munca în străinătate, asupra rupturii dintre muncă și simțul apartenenței. Narațiunea găsirii unui loc de muncă peste hotare și a reîntoarcerii ulterioare la rădăcini pot duce adesea la o dublă înstrăinare, deopotrivă acasă și în străinătate, precum și la pierderea legăturii cu sine. Personajele din picturi par prinse într-un no-man’s-land temporal, între două lumi care se îndepărtează una de cealaltă.
„Proiectul Ce este munca deține toate premisele pentru a fi remarcat, prin ambele sale componente, la această ediție aniversară a Bienalei de Artă de la Veneția. Sunt încrezător că peste șapte luni de la inaugurarea de astăzi vom împărtăși această concluzie. Sprijinul acordat proiectului României de anul acesta urmărește prima temă transversală a Strategiei ICR 2022-2026, înscriindu-se intr-una dintre cele mai dinamice implicări din istoria sa instituțională în promovarea artelor și industriilor creative din România”, a declarat Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român.
Invitat să răspundă proiectului lui Șerban Savu, studioul de design grafic din Bruxelles Atelier Brenda (Sophie Keij și Nana Esi) propune o intervenție site-specific pe fațada și la începutul traseului expozițional. Pavilionului României. Lucrările lor sunt o reflecție asupra muncii, asupra corpului care muncește și asupra cuantificării lor financiare, și asupra iconografiilor contrapropagandei. La începutul traseului expozițional din Pavilion, o monedă de metal, rezultatul cercetării efectuate de Atelier Brenda despre transformarea într-un bun comercial a timpului liber, este prezentată într-un panou de sine stătător din sticlă. Amplasată la începutul traseului expozițional, moneda condensează unele dintre temele explorate de expoziție. Basorelieful realizat de Atelier Brenda pe fațada Pavilionului are un impact la o scară monumentală, subminând în același timp genul comemorativ, iar posterul lor – asemenea unei planșe dintr-un potențial atlas al figurilor care muncesc – acționează prin intermediul unei genealogii speculative a definițiilor contemporane ale muncii.
„Participarea României la Bienala de Artă de la Veneția, eveniment emblematic în lumea artistică internațională, reprezintă o ocazie deosebită pentru noi și pentru țara noastră de a celebra creativitatea incontestabilă a artiștilor români și de a ne asuma consolidarea locului important pe care aceștia îl au pe scena artei vizuale contemporane, în peisajul cultural global”, a spus Andrei Novac, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe din România.
Completând expoziţia din Pavilionul României, Savu va deschide la Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția un atelier de mozaic.
Pe durata celor șapte luni ale Bienalei, perechi de mozaicari vor lucra în spaţiul situat la parterul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneția la crearea unui mozaic de mari dimensiuni, pornind de la o pictură a lui Savu. Integrând performativ aspectul micilor ateliere venețiene, Noua Galerie le oferă astfel vizitatorilor un spațiu unde aceștia pot să asiste la nașterea unei lucrări de artă care îmbină interogații conceptuale și istorice și tradiția manufacturieră. Noua Galerie va găzdui, de asemenea, un program de dezbateri publice pe teme ce merg de la istoria artei mozaicului până la teoriile muncii din antropologia, economia și filosofia contemporană, ecologie și societatea post-muncă, coordonate de criticul cultural Ovidiu Țichindeleanu din Republica Moldova.
„Asistăm, cu bucurie, la o perioadă de maximă intensitate în istoria relațiilor bilaterale dintre România și Italia. În contextul relansării Parteneriatului Strategic Consolidat România-Italia, prin semnarea Declarației Comune privind dezvoltarea Parteneriatului Strategic Consolidat româno-italian, în februarie 2024, componenta culturală se bucură de o atenție deosebită. Participarea României la cea de-a 60-a ediție a Bienalei de Artă de la Veneția reprezintă o încununare a eforturilor artiștilor români si autorităților de continuare și aprofundare a dialogului cultural între cele două state”, a declarat Gabriela Dancău, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţial al României în Republica Italiană.
Proiectul va fi completat de publicarea unui catalog editat de Mihnea Mircan și Bertha Savu ce va reuni o serie de texte critice relevante pentru temele abordate în practica lui Șerban Savu.
Programul de vizitare a expoziţiei din Pavilionul României şi, respectiv, de desfăşurare a proiectului din Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică este următorul:
- în perioada 20 aprilie - 30 septembrie: între orele 11:00 – 19:00
- în perioada 1 octombrie - 24 noiembrie: între orele 10.00 – 18.00.
În conformitate cu programul Bienalei, expozițiile sunt închise în zilele de luni, cu următoarele excepții: 22 aprilie, 17 iunie, 22 iulie, 2 și 30 septembrie, 18 noiembrie.
Seria de dezbateri din Noua Galerie va fi anunţată în timp util.
WHAT WORK IS / CE ESTE MUNCA
Artist: Șerban Savu
Artiste invitate: Atelier Brenda (Nana Esi & Sophie Keij)
Curator: Ciprian Mureșan
Comisar: Ioana Ciocan
Proiect inițiat de Fundația IDEA
Manager de proiect: Cristian Alexandru Damian
Arhitect: Gabriel Chiș
Responsabil producție: Paul Stoie
Producție: Flaviu Cacoveanu, Lucian Indrei, Mihai Jula, Paul Kerekeș, Marcello Plebani, Matei Toșa
Coordonatoare program de mediere: Larisa Oancea, Georgiana Buț
Comunicare: Mariana Damian
Coordonator program de dezbateri publice: Ovidiu Țichindeleanu
Editori: Mihnea Mircan, Bertha Savu
Design grafic: Atelier Brenda
Asistență design: Aaron David Neubauer, Mari Lebanidze
PR: Sutton Agency; Dăescu Borțun Olteanu Agency (DBO)
Fotografie: Marius Popuț
Organizatori: Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român
Proiect realizat cu sprijinul Galeriei Plan B
Parteneri: Muzeul de Artă Modernă din Varșovia; S.M.A.K., Ghent; Muzeul Național de Artă Contemporană al României; Muzeul Național de Artă al Moldovei, Chișinău; Kunsthalle Bega, Timișoara; Centrul Cultural Clujean; Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, Iași; Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Chișinău; Galeria Nicodim; Galeria Dawid Radziszewski
Sponsori: UniCredit Bank; București; Blue Line Energy; Electroglobal; Crama La Salina.
Mulțumiri tuturor colecțiilor publice și private care au împrumutat cu generozitate lucrări pentru această expoziție.
Artist
Șerban Savu este un artist care trăiește și lucrează în Cluj-Napoca. Interesat de multiplele sensuri ale realității vizibile, el pictează imaginea lumii din jurul său, văzută prin filtrul istoriei artei. Caracterizate de empatie și observație atentă, prin mijloacele sintezei și recompunerii, picturile sale invită la o reevaluare a prezentului într-un context istoric mai larg. Lucrările lui Șerban Savu au fost expuse la Centre Pompidou, Paris; Fondazione Nicola Del Roscio, Roma; Galeria Rudolfinum, Praga; Museo Pietro Canonica a Villa Borghese, Roma; Muzeul Național de Artă Contemporană, București; Le Lait Centre D'art Contemporain, Albi; PLATEAU, Samsung Museum of Art, Seul; Arken Museum of Modern Art, Ishoj; Műcsarnok Kunsthalle, Budapesta.
Artiste invitate
Atelier Brenda este un studio de design din Bruxelles, Belgia. Înființat în 2012, în Gent, Atelier Brenda reprezintă alter egoul fuzionat a două directoare de creație independente (Nana Esi & Sophie Keij). Lucrările atelierului sunt caracterizate de natura spontană a designului și de interacțiunea dinamică dintre conștient și subconștient.
Curator
Ciprian Mureșan este un artist care trăiește și lucrează în Cluj-Napoca. Mureșan a expus în Pavilionul României la cea de-a 53-a Expoziție Internațională de Artă – La Biennale di Venezia, a participat la cea de-a 17-a ediție a Bienalei de la Sydney și la cea de-a 57-a Expoziție Internațională de Artă – La Biennale di Venezia. Lucrările sale au fost expuse, de asemenea, la Centre Georges Pompidou, Paris; Tate Modern, Londra; Muzeul de Artă Modernă, San Francisco; New Museum, New York; S.M.A.K., Gent. Interesul său de lungă durată pentru practica curatorială s-a reflectat în expoziții precum Volum prin straturi, Cazarma U, Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii; Domino Dancing, Galeria Plan B, Cluj-Napoca; E obligatoriu să avem un titlu, Salonul de proiecte, București ş.a.