Jurnalul.ro Ştiri Externe În Peru, circa 1.500 de persoane poartă numele personajelor din "Star Wars"

În Peru, circa 1.500 de persoane poartă numele personajelor din "Star Wars"

Un număr de 1.459 de peruani poartă numele personajelor din saga Star Wars, au indicat joi autorităţile locale, citate de AFP. 

Cel mai popular nume este Leia, după prinţesa imortalizată pe ecrane de actriţa americană Carrie Fisher în primele filme ale seriei: 533 de femei din Peru poartă acest nume, a indicat Registrul naţional de identificare şi stare civilă (RENIEC) pe contul său de Twitter, la 40 de ani după lansarea primului episod al seriei "Războiul Stelelor", în 1977. 

Printre alte nume de personaje Star Wars populare în Peru figurează cel al lui Han (Solo), interpretat de Harrison Ford până în al şaptelea episod. "Han" este purtat de 365 de peruani, urmat de "Orson", în semn de omagiu pentru Orson Callan Krennic, directorul diviziei de cercetare avansată care se ocupa de construirea Stelei Negre (Black Star) - purtat de 210 de persoane. 

Alţi 198 au primit numele de Luca, după cavalerul Jedi Luke Skywalker, unul dintre eroii principali ai sagăi, interpretat de Mark Hamill. 

Nici robotul R2-D2 nu a fost uitat, 20 de copii fiind botezaţi cu acest nume. Răufăcătorii seriei au avut însă mai puţin succes, comentează AFP.

Sursa: www.agerpres.ro

Subiecte în articol: peru star wars
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri