Directorul executiv şi preşedintele JPMorgan Chase (cel mai mare grup bancar din SUA), Jamie Dimon, care face parte din grupul de consilieri creat de preşedintele american Donald Trump, şi-a exprimat "dezacordul total" faţă de retragerea SUA din acordul de la Paris privind clima, informează EFE.
Într-un interviu publicat sâmbătă de cotidianul hong-kongonez South China Morning Post, Dimon a criticat ultima decizie a liderului american, dar a exclus posibilitatea de a demisiona din funcţia de consilier al preşedintelui Trump, aşa cum au făcut-o deja alţi membri ai forumului.
"Nu cunosc pe nimeni care să fie de acord cu tot ceea ce spune un preşedinte sau un prim-ministru", a susţinut Dimon, la scurt timp după ce fondatorul Tesla, Elon Musk, şi preşedintele şi directorul executiv al The Walt Disney Company, Bob Iger, şi-au anunţat demisia din consiliul care îl consiliază pe preşedintele Trump în chestiuni economice, în semn de protest faţă de decizia liderului republican de a întoarce spatele luptei împotriva încălzirii globale.
În opinia lui Dimon, cheia este "să avem un dialog mai sincer". "Sunt un patriot, vreau să-l ajut pe preşedinte să facă o treabă mai bună", a explicat el. AGERPRES