Jurnalul.ro Ştiri Justitie Bărbat din Dolj care a incendiat un teren unde era o hală metalică, reținut

Bărbat din Dolj care a incendiat un teren unde era o hală metalică, reținut

de Redacția Jurnalul    |   

Un bărbat în vârstă de 70 de ani, din localitatea Șimnicu de Sus, județul Dolj, a fost reținut, fiind acuzat că a incendiat un teren extravilan unde se afla o hală metalică. Prejudiciul este de aproximativ 70.000 de euro.

Polițiști din cadrul Secției nr.1 Poliție Rurală Melineşti au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 70 de ani, din comuna Şimnicu de Sus, bănuit de comiterea infracțiunii de distrugere prin incendiere.

„În fapt, în cursul zilei de 12 august a.c., poliţiştii au fost sesizaţi de un bărbat, din municipiul Craiova cu privire la faptul că tatăl său vitreg ar fi incendiat un teren extravilan pe care îl deţine pe raza comunei Şimnicu de Sus. În urma cercetărilor efectuate, a fost identificat bărbatul de 70 de ani, fiind bănuit că ar fi incendiat o hală metalică în care se aflau mai multe bunuri şi două autoturisme parcate în apropierea halei, prejudiciul creat fiind în valoare de 69.000 de euro”, transmite, luni, Poliția Dolj.

În baza probatoriului, polițiștii doljeni l-au reținut pe acesta, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

Bărbatul va fi prezentat luni Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: incendiat hala reţinut
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri