Jurnalul.ro Ştiri Observator Incendiu la Ferma Dacilor. Patriarhia Română transmite un mesaj de compasiune

Incendiu la Ferma Dacilor. Patriarhia Română transmite un mesaj de compasiune

de Redacția Jurnalul    |   

Patriarhia Română a exprimat profundul său regret pentru victimele incendiului care a avut loc marţi dimineaţa în localitatea Tohani, comuna Gura Vadului, la pensiunea Ferma Dacilor, din judeţul Prahova, în urma căruia şi-au pierdut viaţa un copil şi cinci persoane adulte, dar sunt date dispărute şi alte persoane.


"În aceste momente de mare durere pentru familiile, rudele, prietenii şi cunoscuţii celor decedaţi adresăm acestora cuvânt de compasiune şi de alinare sufletească. De asemenea, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat, să odihnească în pacea şi iubirea Sa sufletele celor decedaţi din cauza incendiului şi să-i întărească sufleteşte pe cei îndoliaţi", se arată în mesajul transmis de Patriarhia Română.

Incendiul devastator de la Ferma Dacilor a avut loc marţi dimineaţa, în a doua zi de Crăciun. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri