Jurnalul.ro Ştiri Social Incendiu la Penitenciarul Rahova. 12 răniţi

Incendiu la Penitenciarul Rahova. 12 răniţi

Un deţinut aflat în tranzit la Penitenciarul Rahova a dat foc la o saltea din celula în care stătea singur, duminică noaptea, suferind răni grave în urma incidentului. 11 dintre gardienii care au intervenit au fost intoxicaţi cu fum, necesitând internare. Pentru siguranţa lor, 67 de deţinuţi din celulele învecinate au fost evacuaţi în curtea penitenciarului. "La ora 22:00 a avut loc incidentul, s-a sunat la 112, cred că la 22:18 deja salvarea era acolo. A fost scos deţinutul, a fost văzut de medicul de penitenciar şi a fost dus la Spitalul Universitar de Urgenţă, are arsuri. La două ore de la declanşarea incendiului, deja deţinuţii care au fost scoşi în curţile de plimbare, pentru că au fost evacuaţi acolo, au fost introduşi în camerele lor, după ce au fost consultaţi şi ei de medicul de serviciu aflat la Rahova", a declarat, ieri, ministrul Justiţiei, Raluca Prună. Potrivit acesteia, deţinutul ar suferi de probleme psihice. "Am înţeles că domnul în cauză are nişte probleme de sănătate mentală. A fost un prim incident ieri (duminică n.r.) dimineaţă şi aseară, la ora 22:00 şi-a incendiat cazarmamentul, deci saltelele de acolo, după care s-a refugiat în grupul sanitar", a explicat Prună. Deţinutul riscă să fie condamnat la maximum 15 ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat de distrugere calificată.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri