Jurnalul.ro Ştiri Locale A început valul 6! Subtulpinile Omicron, pe punctul să facă ravagii în Timișoara

A început valul 6! Subtulpinile Omicron, pe punctul să facă ravagii în Timișoara

A început valul 6 al pandemiei. Subtulpinile Omicron umple încet încet Spitalul „Dr. Victor Babeș" Timișoara. Medicii de aici au 6 copii internați în ultimele 48 de ore în secția roșie, 3 fiind sugari. Spitalul redeschide un compartiment de COVID.

Șase copii internați în ultimele 48 de ore în secția roșie a Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara.

Numărul pacienților care vin pentru evaluare COVID-19 este în creștere, spun cei de la spital.

Cei 6 copii au vârstele cuprinse între 3 luni și 10 ani. 3 dintre ei sunt sugari.

Micuții au formă ușoară de COVID-19 și au fost aduși în spital după ce au fost consultați de medicii de la Spitalul de Copii Louis Țurcanu.

La internare au prezentat un sindrom febril acut. Doi dintre micuți au fost evaluați în cursul zilei de joi și de către specialiștii imagiști ai Spitalului Victor Babeș pentru depistarea unor posibile afecțiuni respiratorii. Unul dintre copilași prezintă o ușoară insuficiență respiratorie, fără a avea însă alți factori de risc. Copiii sunt internați împreună cu unul dintre părinți în zona roșie a secției de Boli Infecțioase.

În același timp, în ultimele zile a crescut numărul pacienților care se prezintă pentru evaluare în urma infectării cu SARS-CoV 2.

„Creșterea numărului de cazuri a început acum aproape o săptămână. De la unu - doi pacienți pe zi care se prezentau pentru evaluare în ambulatoriu, ieri după-amiază am avut 9 pacienți cu COVID-19. Din fericire, majoritatea au forme ușoare de boală. Principalul simptom este febra, dar au fost persoane care au dezvoltat și o tuse ușoară și chiar dureri musculare. Cele mai multe cazuri sunt din clustere familiale. Practic, au luat virusul unul de la celălalt, în familie. Evaluarea se face ca și până acum. Vorbim de analizele biologice obișnuite, se măsoară saturația de oxigen din sânge, tensiunea, se realizează un EKG și, dacă este nevoie, facem și un low-dose CT. Evaluarea se face în urma unei programări”, spune dr. Ana Enoiu Văduva, medic specialist boli infecțioase - responsabil Centru de Evaluare Covid-19 Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara.

În prezent, în Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie sunt internați 16 pacienți cu forme ușoare de COVID, care au dezvoltat pneumonii ce necesită monitorizare, și asta cu atât mai mult cu cât unii dintre ei au diverse comorbidități.

„Vorbim de un început de val 6. Din fericire, în România, cel puțin deocamdată, acest nou val care se bazează pe două subtulpini Omicron, BA4 și BA5, este mult mai redus decât în restul Europei. Cele două subtulpini sunt însă mult mai contagioase, și asta se vede și în rapiditatea cu care se exinde infecția. Sunt țări care se confruntă acum cu zeci de mii de cazuri pe zi. Deocamdată, nu avem pacienți internați în Terapie Intensivă, dar trebuie sa fim pregătiți pentru ce e mai rău. Cuvântul de ordine ar trebui să fie, în această perioadă, prudența. Asta nu înseamnă că trebuie să stăm în casă, să nu mergem în vacanțe, ci recomandarea noastră este să purtăm, în locurile aglomerate, masca de protecție. În mijloacele de transport, în magazine și, evident, în continuare să ne spălăm pe mâini, să ne dezinfectăm după ce am intrat în contact cu suprafețe ce pot transmite virusuri. Dacă avem un simptom dintre cele specifice acestei boli, să ne izolăm, să cerem ajutorul medicilor și chiar să mergem la evaluările COVID-19 care se fac in unitățile sanitare”, spune prof. dr. Cristian Oancea - managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara.

Având în vedere numărul în creștere a cazurilor de COVID-19, conducerea Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara a solicitat Direcției de Sănătate Publică creșterea numărului de paturi alocate infecției cu Sars-CoV 2, dar și redeschiderea unui compartiment de COVID-19 la Spitalul de Copii Louis Țurcanu.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: omicron
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri