Jurnalul.ro Ştiri Social Inconștiență la volan: Un șofer beat și fără permis a provocat un accident rutier în Bistrița-Năsăud

Inconștiență la volan: Un șofer beat și fără permis a provocat un accident rutier în Bistrița-Năsăud

de Redacția Jurnalul    |   

Un tânăr de 34 de ani a provocat un accident în în Bistrița-Năsăud, în noaptea de joi spre vineri, și a fugit. Când l-au prins, agenții au descoperit că bărbatul era băut, nu avea permis de conducere, iar mașina pe care o conducea nu era înmatriculată.

Accidentul s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, pe Drumul Județean 172G, între Chiraleș și Feleac.

Un bărbat de 34 de ani, din Chiraleș, în timp ce conducea un autoturism pe direcția de mers spre Feleac, a pierdut controlul direcției, a ieșit în drumului și a ajuns într-un șanț. După accident, șoferul a plecat de la fața locului.

Accidentul s-a soldat cu rănirea unui pasager, un bărbat de 63 de ani din Lunca. Acesta a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.

„În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că autoturismul implicat nu figurează ca fiind înmatriculat, iar conducătorul auto nu deține permis de conducere. Acesta a fost căutat de polițiști și depistat pe raza localității Enciu. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei. Conducătorul auto a fost fost condus la sediul Poliției pentru audieri și dispunerea măsurilor legale, iar cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier”, transmite Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița Năsăud.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: accident sofer beat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri