Jurnalul.ro Cultură Carte Incredibil! Bucătari străini la curțile domnitoare ale Valahiei și Moldovei. Încă din secolul XVI, principii noștri au avut chefi expați

Incredibil! Bucătari străini la curțile domnitoare ale Valahiei și Moldovei. Încă din secolul XVI, principii noștri au avut chefi expați

O pagină de istorie care nu poate fi eludată: chefii bucătari din cuhniile voievodale medievale românești veneau de la Veneția sau de la Paris!

Interesul pentru bucate alese şi gusturi apare timpuriu şi la noi, şi pentru că nu-i cazul de speculă şi analogii, o să rămânem în zona de documente şi mărturii clare.

În Moldova, în 1559, Alexadru Lăpuşneanu trimite vorbă peste munţi, la saşi, să „i se primească două femei spre a se deprinde a face pâne de lux, ca aceia din care ca şi din turta dulce

(torta mellita), se făcea de orăşenii ţerii vecine daruri voievozilor. Aceasta este cea dintâi dovadă de ucenicie a noastră în acest domeniu la saşi deprinşi cu o hrană mai puţin îmbelşugată poate, dar mai îngrijită. În 1564 domnul ceruse doi brutari în Ardeal, dar iată că o descoperă pe una din cele două femei «de al cărei meşteşug e acum mulţămit». Domnia a păstrat datina de a ţine o pităriţă a curţii, şi astfel găsim pe «Nazarina pităriţa cea domnească de jitniţă»”. (Nicolae Iorga, Opere Economice).

În Ţara Românească, conform genovezului Franco Sivori, consilierul lui Petre Cercel (1583-1585), „principele obișnuia să mănânce...............

Citește mai departe AICI

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri