Deși am speranțe din ce în ce mai mici, îmi fac datoria și vorbesc din nou despre ea. Reamintesc că am avertizat anul trecut că în ritmul în care creşte deficitul, fără să se pună pe tapet chestiunea ce facem cu banii, datoria publică se va mări la 50% din PIB, deşi leul nu va arăta un dezechilibru accentuat, deoarece presiunea pe curs se atenuează din potenţialul viitorului, care nu este însă folosit pentru dezvoltare.
Și după cum v-ați obișnuit, repun pe tapet etermul și fascinantul avertisment formulat de unul dintre puținii economişti cu bună expertiză de la noi: „Sunt ţări din America Latină care au intrat în default cu o datorie publică de 20%. Există în literatura de specialitate lucrări care spun că o fi 60% plafonul european privind ponderea datoriei publice în PIB, dar în cazul multor ţări, şi România se situează în această categorie, la o datorie de 40% din PIB, pieţele devin mult mai nervoase”.
La ritmul de ciupercă nebună cu care crește deficitul de bun simț la noi, probabil că luarea de poziție va fi din nou ignorată. Dar asta nu înseamnă că, la fel ca la sud-americani, datoria nu sporește mai rapid decât exporturile şi venitul naţional.
Statele lumii a treia sunt măcinate de un nivel de trăi scăzut, supraîndatorare, importuri de mărfuri prelucrate la prețuri înalte, exporturi de materii prime la prețuri joase. Există și la noi aceste simptome?
N-aș vrea să spun că suntem cea mai sud-americană țară europeană, ci doar să remarc faptul că la o datorie externă de 15-16 miliarde de dolari, Ceaușescu înfiera cu mânie proletară capitalul financiar-bancar, "instrument al politicii imperialiste și neocolonialiste a marilor monopoluri și societăți transnaționale". Acum, la peste 100 de miliarde de euro, se zice doar că ne situăm sub limita de prudențialitate de 60% din PIB, fără a se face referire la celelalte elemente.
Iar în timpul în care noi alunecăm deficit cu deficit din lumea a doua spre cea de a treia, Polonia cea supraîndatorată se înscrie pe trendul invers. Pe când noi mergem cu datoria publică peste pragul de 50% din PIB și sugerăm că n-ar fi vreo problemă, polonezii cred că nu e în regulă și se străduiesc să coboare sub el.
E de reținut că România nu s-a dezechilibrat atunci când a mers pe mâna unor deficite şi datorii ce s-au majorat lent. Dar analiștii nu pomenesc de ce e de preferat excedentul în locul deficitului bugetar și ce trebuie făcut pentru a înlătura deficitului structural.
Apropo, la 40% din PIB datorie, de la 12% în 2006, s-a ajuns pe seama unor deficite bugetare de 5,5% din PIB în 2008, 9,5% în 2009, 6,9% - 2010, 5,4% - 2011 și 3,7% - 2012. Iar ”desăvârșirea”, la 60% din PIB, se obține cu 9,8% în 2020 și 4-6% anual în intervalul 2021 - 2022.