Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii INDEMNIZAȚIA DE CREȘTERE A COPILULUI. Ce trebuie să știi despre MODIFICĂRILE aduse LEGII

INDEMNIZAȚIA DE CREȘTERE A COPILULUI. Ce trebuie să știi despre MODIFICĂRILE aduse LEGII

Legea care modifică indemnizația de creștere a copilului a fost promulgată, a anunțat luni, 18 aprilie, președintele României, Klaus Iohannis, cu prilejul depunerii jurământului de către noul ministru al Muncii, Dragoș Pâslaru. Principala modificare o reprezintă eliminarea plafonului maxim de 3.400 lei pe lună, ceea ce înseamnă un impact bugetar estimat pentru 2017 de 850 milioane de lei.

Președintele a subliniat că aceasta este „o lege pro-activă, foarte importantă pentru România” și și-a exprimat încredera că se vor găsi condiții pentru aplicarea ei. 

Iată care sunt principalele modificări ale Legii pentru indemnizația de creștere a copilului:

Citește și: Ce reprezintă egalitatea de șanse

a) A fost eliminat plafonul maxim al indemnizației, care fusese de 3.400 lei/lună;

b) Indemnizația lunară a mamelor care sunt în concediul de creștere a copilului va fi de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani, dar nu va fi mai mică de 85% din salariul minim brut pe țară, eliminându-se astfel din lege indicele social de referință (ISR) care era de 50 de lei pe lună. Începând cu data de 1 mai, salariul minim brut este de 1250 lei, ceea ce înseamnă că indemnizația de creștere a copilului nu se va situa sub cuantumul de 1060 lei pe lună.

c) .....................................

Citește mai mult pe Antena Satelor despre modificările privind indemnizația de creștere a copilului

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri