În ciuda faptului că pot fi prevenite destul de uşor, bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate din România, acestea pricinuind de trei ori mai multe decese decât cancerul, avertizează medicii. În cazul acestor afecţiuni, factorii de risc acţionează în mai mulţi ani şi ar putea fi controlaţi încă din copilărie, spun specialiştii, care le recomandă părinţilor să nu îi mai scutească pe cei mici de la orele de sport.
Foarte mulţi dintre români nici nu ştiu că suferă de boli cardiovasculare şi se află sub influenţa factorilor de risc încă din copilărie sau din tinereţe, atrage atenţia dr. Gabriela Sârcă, medic cardiolog în cadrul Fundației „Pop de Popa” pentru Ocrotirea Bolnavilor cu Afecțiuni Cardiovasculare (FOBAC). La vârste fragede, cei mai importanţi factori de risc sunt alimentaţia şi sedentarismul.
Cu toate că mişcarea le face foarte bine copiilor, în prezent, „foarte mulţi părinţi vor să îi scutească de la sport”, spune medicul.
„Sportul le face foarte bine, dar poate că nu se face foarte bine în şcoală. Programele şcolare ar trebui să diversifice altfel de educaţie fizică, să nu se bazeze pe acele note care se dau pe criterii de care copiii cam fug”, a spus, ieri, dr. Gabriela Sârcă, cu ocazia lansării campaniei „Câte vieți are inima ta?”, recomandându-le părinţilor să-i încurajeze pe cei mici să facă sport. Totodată, medicul consideră că decidenţii din Educaţie ar trebui să refacă programa şcolară, astfel încât să-i stimuleze şi să-i atragă pe copii către orele de educaţie fizică, ceea ce ar scădea rata de obezitate în rîndul celor mici.
Sedentarismul şi obezitatea sunt factori de risc şi pentru adulţi. De asemenea, diabetul zaharat, hipertensiunea arterială şi dislipidemia (n.r. – colesterolul mare) sunt alţi trei duşmani silenţioşi ai pacienţilor cu boli cardiovasculare.
Tănăsescu: Insuficiența cardiacă omoară mai mult decât cancerul
Reprezentanţii medicilor de familie spun că oamenii trebuie să conștientizeze pericolul afecțiunilor cardiovasculare, iar pentru asta este nevoie de campanii de informare şi educare a populaţiei. „Sistemul de sănătate din România are o acută nevoie de echilibru între palierele de îngrijire a oamenilor, de o adevărată strategie pe termen mediu și lung, are nevoie de programe de educație, de creștere a aderenței la tratament, de depistarea precoce a bolilor, de colaborarea între specialități, de un mecanism integrat de monitorizare a pacienților cu boli cardiovasculare, de programe de recuperare post-infarct. Pentru a atrage atenția asupra tuturor acestor probleme, am lansat campania
„Oamenii să știe că trebuie să vină la medic nu numai atunci când inima îi bate pe umăr și le spune că ceva nu este în ordine, ci și înainte de a se întâmpla aceste lucruri”, a mai spus Tănăsescu, subliniind că, „se moare de inimă mult prea mult în România!”.
Dintre decesele din cauze cardiovasculare înregistrate în ţara noastră, 54% au fost în rândul femeilor şi 46% în rândul bărbaţilor.
„E minunat că se spune < reduceti cantitatea de sare, zahar si grasimi >prima noastră provocare este aceasta. Avem nevoie ca oamenii să trăiască mai mult, dar să trăiască mai bine. Un om care a suferit un infarct trebuie, în primul rând, să aibă grijă să nu se mai repete evenimentul”, a mai spus Rodica Tănăsescu, exprimându-şi speranţa ca, „împreună cu cei care decid soarta României” să facă un proiect prin care să înveţe oamenii să prevină astfel de afecţiuni.
Din cele peste 250.000 de decese înregistrate anual în rândul românilor, aproape 150.000 au avut cauze cardiovasculare și se estimează că 50.000 au fost ca urmare a afecțiunilor oncologice, conform raportului European HeartNetwork, publicat în anul 2017.
Organizația Mondială a Sănătății are ca obiectiv reducere cu 25% a deceselor premature cauzate de bolile cardiovasculare până în anul 20