Jurnalul.ro Ştiri Externe Insulă din Sicilia lovită de tornadă. Mai multe persoane au fost rănite și două au murit

Insulă din Sicilia lovită de tornadă. Mai multe persoane au fost rănite și două au murit

O tornadă a lovit, vineri seara, insula siciliană Pantelleria. Doi oameni au murit, iar 9 au fost răniți, dintre care 4 sunt în stare gravă.

Tornada a lovit cel puțin 10 mașini. Victimele decedate, aflate în mașini, au fost aruncate practic afară, una pe șosea și alta pe un zid, scrie agenția ANSA.

Răniții, dintre care patru sunt în stare gravă, ar fi fost, de asemenea, implicați în accidente rutiere cauzate de furia vremii.

Salvatorii au transferat răniții în spitalele din Palermo.

Cei doi oameni care au murit în urma tornadei sunt localnici. Este vorba despre Giovanni Errera, 47 de ani, pompier, și un pensionar în vârstă de 86 de ani, Francesco Valenza.

Confirmarea a venit de la primarul Vincenzo Campo: „Există două decese și mai mulți răniți. A fost o tornadă care a afectat case și mai multe mașini. Cercetările sunt de desfășurare".

Pentru sâmbătă, s-a declarat doliu de oraș.

„A fost o scenă apocaliptică”, spune un salvator care a intervenit aseară în cartierul Campobello, pe insula Pantelleria: „vântul a venit din mare și în câteva secunde a lovit case și mașini aflate pe șosea”.

„Auzeam ploaia și vântul extrem de puternic, cu adevărat anormal pentru insula noastră. Totul s-a întâmplat într-o clipă. La un moment dat s-a luat și lumina și în acel moment mi-am dat seama că tornada a provocat pagube majore, chiar dacă nu mi-am imaginat că există și victime”, spune Pino Guida, localnic.

Mediafax

Subiecte în articol: pantelleria tornada
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri