Jurnalul.ro Ştiri Observator Întâlnirea echipei Invictus România cu ministrul Apărării Naționale

Întâlnirea echipei Invictus România cu ministrul Apărării Naționale

Membrii echipei Invictus România și familiile acestora s-au întâlnit joi, 30 mai, la sediul MApN, cu ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș. Evenimentul a avut loc în cadrul manifestărilor organizate de instituție cu prilejul Zilei internaționale a copilului.

Cu acest prilej, ministrul Apărării Naționale le-a urat succes membrilor echipei, în procesul de pregătire pentru Invictus Games Haga 2020. „Nu contează dacă obțineți sau nu medalii. Nu contează dacă urcați sau nu pe podium. Pentru noi, toți sunteți învingători și exemple de curaj, dăruire și atitudine pozitivă”, a spus ministrul Leș, citat de site-ul MApN.

Ministrul le-a mulțumit apoi și familiilor care îi susțin în permanență pe militarii răniți. „Faptul că astăzi sunteți aici, împreună, plini de energie și speranță, se datorează în mare măsură soțiilor dumneavoastră, părinților, prietenilor și minunaților copii pe care îi țineți de mână și care v-au ajutat să depășiți momentele grele prin care ați trecut. Succesul participării noastre la proiectul Invictus Games li se datorează în aceeași măsură ca și dumneavoastră, pentru că fără sprijinul lor, fără liniștea și echilibrul pe care vi le-au asigurat cu atâta dragoste, nu cred că am fi putut duce la capăt o asemenea inițiativă”, a spus Leș.

În finalul întâlnirii, ministrul Apărării Naționale i-a asigurat pe membrii echipei Invictus România că vor primi tot sprijinul conducerii MApN în procesul de pregătire pentru participarea la ediția din anul 2020 a Jocurilor Invictus.

 

Subiecte în articol: MApN
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri