Astăzi, la 14 ore de la intrarea în vigoare a măsurilor instituite în vederea limitării COVID-19, președintele Klaus Iohannis a venit în fața națiunii cu o declarație în care ne-a transmis încurajări și ne-a asigurat de solidaritatea domniei sale cu toți cei care , într-un fel sau altul, suntem angajați în bătălia cu această cumplită amenințare. Mesaj pentru care și eu, ca unul dintre cei ce aparțin acelui segment de populație care,după toate estimările, este cel mai expus Coronavirusului, îi mulțumesc foarte sincer.
Cu toate acestea, trebuie să spun, cu aceeași sinceritate, că mă așteptam ca, în declarațiile sale de azi, domnul președinte al tuturor românilor să abordeze și alte câteva teme aflate în atenția opiniei publice, asupra cărora se poartă intense discuții în contradictoriu. Răspunsurile domniei sale fiind de natură să informe, din sursa cea mai autorizată, zvonurile dubioase sau deformările partizane, manipulările perverse care circulă în legătură cu aceste evenimente.
Un subiect care a lipsit din declarațiile de azi ale domnului președinte a fost acela al ajutorului pe care România l-a primit din partea Comisiei Europene. Știu și eu, ca oricare dintre noi, trăitorii în arealul carpato-pontico-dâmbovițean, că avem ,,avantajul apartenenței la marea familie europeană’’, dar poate că era nevoie ca domnul Klaus Iohannis să ne spună ,cu subiect și predicat, în ce s-a concretizat până în prezent acest avantaj. De principiu, să zicem că știm, fiind vorba despre acel miliard de euro pe care Comisia Europeană l-a alocat țării noastre.Doar că, după cum a calculat și confratele Daniel Apostol și ne-a comunicat foarte convingător în comentariul său de astăzi din jurnalul.ro, în realitate acest ajutor este unul conform algoritmului a la Radio Erevan. Concluzie la care a ajuns și subsemnatul și a postat-o tot aici, la jurnalul.ro. Bag însă seama că un asemenea calcul i-a deranjat pe unii cititori, adepți ai unui anumit mod de a gândi ,,avantajul apartenenței la mare familie europeană’’, ai poziției ghiocelului sfios care trebuie să spună doar ,,merci’’ pentru cât i s-a dat. Iar de aici și până la comentarii în care, semnelor de întrebare pe care le-am ridicat în legătură cu oarecum sensibilul decalaj între cele două alocări li s-a răspuns cu avertismente să o lăsăm mai moale fiindcă ,,nemulțumitului i se ia darul’’, nu a mai fost decât un pas!
În ceea ce privește faptul că am pus față în față, miliardul de euro acordați de către Comisia Europeană scumpei noastre patrii cu cele 300 de miliarde, tot de euro, acordați Franței, vă asigur că nici prin gând nu mi-a trecut să bănuiesc guvernul comunității europene și nici pe cel al Franței de practici incorecte. Dimpotrivă, apreciez abilitatea cu care guvernul de la Paris a știut să se descurce în labirintul eurobirocratic și să își vadă interesul- interesul francezilor!-, în vreme ce nu sunt semne că guWERNanții de la București au transmis la Bruxelles proiecte bine documentate și solid articulate care să convingă și să obțină finanțare. Convingere pe care nu mi-a putut-o contrazice răspunsul Reprezentanței Comisiei Europene în România, care nu a făcut decât să ne pună la curent cu hățișul procedural pe care a reușit să îl depășească (sau pe care a știut să îl speculeze cu folos) guvernul francez. Așa, că, până una-alta, tot la vorba românului rămânem:,,Cinste lor, rușine nouă!’’ Apreciere la care nu văd de ce aș renunța nici după ce șeful cancelariei primului ministru, Ionel Dancă,a comunicat azi că se discută cu Comisia Europeană ca o parte din șomajul tehnic să fie acoperit din fonduri europene. Se discută, e adevărat, dar după cât timp de când s-a declanșat criza?...
Poate că aș fi considerat subiectul închis dacă el ar fi fost comentat doar de câțiva pricinoși sau de persoane care acuză fără dovezi. Doar că el a fost și încă este mult discutat și extrem de controversat, fiind susținut cu argumente care nu pot fi expediate doar cu o etichetă partizană din vocabularul partizanilor sorosiști. De aceea, rămân la părerea că un cuvânt de lămurire, din partea domnului nostru președinte, ar fi despărțit apele de uscat. Lipsind,însă, acest cuvânt, întrebarea rămâne deschisă…
Urmând, într-un fel, ordinea logică subiectului ,„solidaritatea europeană” vine acum o altă întrebare: de ce președintele Klaus Iohannis nu a considerat de cuviință să mulțumească țărilor care, de-acum,au ajutat efectiv România în lupta cu nenorocirea coronavis? Este vorba despre ajutorul oferit Bucureștiului și bucureștenilor –nu doar Primăriei și cu atât mai puțin Primarului General al Capitalei!- de către doamna Jiang Yu, ambasadorul Chinei în țara noastră. Ajutor constând în măști de protecție și combinezoane pentru spitale din urbea lui Bucur Ciobanul. Gest care merita salutat cu atât mai mult cu cât el reprezintă o dovadă de solidaritate, dincolo de orice bariere ideologice. O fi fiind ea, China, acuzată că de acolo s-a declanșat pandemia, dar asta nu înseamnă că trebuie să uităm proverbul „prietenul la nevoie se cunoaște!” Proverb pe care, cu toată dragostea, alți prieteni nu ne-au oferit, deocamdată, prilejul să îl repetăm și la adresa lor.
Un alt subiect la fel de sensibil, care circulă, și el, foarte des pe canalele de socializare și pe cele de presă, este cel pe care președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu l-a abordat, astăzi,într-o declarație publică. Mă refer la suspiciunea rezonabilă că serviciile de informații, respectiv Ministerul de Externe, i-au avertizat, cu ceva timp în urmă, pe președintele Klaus Iohannis și pe premierul Ludovic Orban asupra iminentei amenințări a COVID-19. Informații de care, din motive asupra cărora nu ne putem pronunța, înalții decidenți ai statului de drept nu au ținut seama. Admit că nu era,astăzi, momentul ca președintele Klaus Iohannis să se refere la el, dar nu cred că acest subiect va putea să fie ignorat sau, mai rău, să fie îngropat sub preș. Motiv pentru care, în virtutea dreptului la informare pe care îl am și de care vreau să beneficiez, ca cetățean al României, stat membru al Alianței Nord Atlantice și al Uniunii Europene, susțin ideea avansată de către senatorul Călin Popescu Tăriceanu și anume că, încă de pe acum, comisiile de specialitate ale Parlamentului să își pregătească documentația, urmând ca, atunci când împrejurările o vor permite,să îi convoace pe șefii serviciilor de informații și pe cei ai Ministerului de Externe, la o analiză serioasă. Analiză ale cărei concluzii să fie făcute publice neîntârziat.
De acord cu președintele Klaus Iohannis atunci când declară că ar fi fost greu de prevăzut nenorocirile provocate de COVID-19,dar, în condițiile în care instituția prezidențială, ca și primul ministru, au fost avertizate dar nu s-a întreprins nimic concret în acest sens, atunci pe bună dreptate că avem o problemă care nu mai ține doar de domeniul prevenției, ci, mai grav, de cel al siguranței naționale. După cum nu putem face abstracție nici de eventualitatea la care făcea trimitere tot Călin Popescu Tăriceanu și anume că serviciile de informații și Ministerul de Externe nu și-ar fi făcut datoria să transmită Președintelui și Primului Ministru avertismente asupra pericolului care ne va lovi. Și chiar ne-a lovit!
Vreau să fiu foarte bine înțeles: nu am scris toate acestea nici din dorința de a căuta vinovați cu orice preț și cu atât mai puțin nu mă regăsesc printre cei pe care, și cu acest prilej, domnia sa i-a blamat pentru că profită de nenorocire aflați fiind în căutare de capital politic. Dar, întrucât toate aceste subiecte focalizează, dacă nu chiar monopolizează atenția conștiinței noastre colective și cu siguranță că vor rămâne mult timp de actualitate,sunt convins că ele trebuie reținute și trebuie să primească răspunsurile cuvenite.
Face parte, și asta, din ceea ce numim „lecția pe care trebuie să o învățăm din experiența dramatică a COVID-19”.