Jurnalul.ro Ştiri Externe Efectul inundaților de pe căile ferate din Anglia: a crescut prețul biletelor de avion

Efectul inundaților de pe căile ferate din Anglia: a crescut prețul biletelor de avion

de Redacția Jurnalul    |   

Prețul biletelor de avion din Anglia a crescut foarte mult din cauza furtunii care a făcut ravagii în Anglia. Asta după ce mai multe sectoare feroviare au fost inundate, iar autoritățile din Anglia au fost nevoite să anuleze cursele spre și dinspre Franța.

Trenurile Eurostar și Southeastern au fost anulate din cauza unui tunel inundat în apropiere de Ebbsfleet International din Kent. Între timp, Organizația de Cercetare a Tornadelor și Furtunilor a anunțat că există un „risc de tornadă" în unele părți din Marea Britanie, iar administrația meteorologică a emis avertizări de vreme severă pentru vânt, ploaie și zăpadă.

Unul dintre efectele anulării legăturilor feroviare prin Canalul Mânecii între Anglia și Franța este creșterea prețului biletelor de avion. Pentru zborurile dintre Londra și Paris, prețul aproape s-a dublat în timp foarte scurt, susțin martori citați de Sky News.

Mii de persoane au rămas blocate în gări și ar putea să piardă vacanțele sau petrecerile de Anul Nou. Criza se produce chiar în una dintre cele mai aglomerate perioade ale anului.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri