Jurnalul.ro Ştiri Educatie Învăţătoarea pentru care elevii vor şcoală nonstop

Învăţătoarea pentru care elevii vor şcoală nonstop

de Theodora Şutiu    |   

Andrada Sorca este o învăţătoare de 29 de ani din Timişoara care a reuşit prin metodele ei de predare să îi cucerească pe copiii de la clasa pregătitoare unde predă. O susţinătoare a educaţiei non-formale, dascălul a creat pentru elevi şi părinţii lor un Jurnal de Şcoală, la început pentru a-i ține la curent pe părinți cu ceea se întâmplă la clasă. În timp, jurnalul a devenit foarte popular în rândul celor mici deoarece ideile lor au devenit încet, încet o sursă de inspiraţie pentru lecţii, iar copiii sunt foarte încântaţi.

 

Dascălul şi-a creat şi o pagină de Facebook unde îşi face cunoscute metodele de predare. Ea este de părere că la clasa 0 nu este vorba de performanţă, ci despre a descoperi plăcerea învăţăturii. În Jurnalul său, tânăra povestește despre activitățile de la clasă, cum a reușit, de pildă, cu ajutorul unor simple stickere, să facă cinci jocuri cu elevii săi. „Nu și-au dat seama cât de mult am lucrat și cum am recapitulat multe noțiuni cu ele. O oră, 5 jocuri, copii fericiți și implicați”, spune învățătoarea despre elevii săi.

Lecţii pe vlog

Copiii din clasa Andradei Sorca se simt atât de bine, încât nu mai vor să meargă acasă. Mai mult, cei mici au rugat-o de curând să îşi facă un vlog cu lecţii care să îi ajute cu studiul: „N-ai putea mai bine să faci un vlog cu lecţia şi să învăţăm acasă? Mă gândeam că nu aud bine. Da, adică să faci unul pe canalul tău cum ne predai şi ne explici cifra 9. Ar fi mai bine. Venim la şcoală să ne jucăm cu colegii şi acasă învăţăm”, insistă un băieţel într-unul dintre materialele video postate de dascălul timişorean.

Clasa pregătitoare nu este despre performanță, competiție și compararea elevilor, presiune și frică. Este despre dezvoltare, schimbare, evoluție personală şi disciplină

- Andrada Sorca

 

Copiii sunt aşa de ataşaţi de învăţătoarea lor, încât şi-ar dori ca aceasta să predea şi în weekend

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri