Această clădire a fost inventată de un grup de studenți clujeni și a fost apreciată de americani…Dacă cele două turnuri gemene din New York ar fi avut fiecare în componență structura de rezistență inventată de grupul de studenți români ce a proiectat această clădire, cu siguranță ele nu s-ar fi dărâmat în septembrie 2001, în atentatul din SUA! Redwood Tower, clădirea viitorului, gândită de nouă studenți clujeni este un imobil greu de dărâmat chiar și la cutremure puternice. Cu ceva vreme în urmă a trezit interesul americanilor, la saloanele de inventică si peste tot pe unde a fost prezentat, specialiști din întreaga lume s-au arătat interesați de fabulosul proiect al echipei de studenți politehniști. Este vorba despre o structură din lemn a unei clădiri cu 28 de etaje, în miniatură, care rezistă la un cutremur de 10 grade pe scara Richter. Testarea machetei a fost făcută cu succes mai întâi la Facultatea de Construcții de la Universitatea Tehnică din Cluj. “Macheta este a unui zgârâie nori de 28 de etaje, făcut la scara de 1 la 100, o structură din lemn de balsa, cu o înălțime de 1.5 metri - o construcție ușoară, la care am muncit două săptămâni. Conceptul a fost selectat în cadrul unui concurs din SUA. Structura a rezistat și la testele desfășurate acolo: macheta are aproximativ 700 de grame și pe ea se atașează 14, 5 kilograme, sunt niște tije metalice și niște senzori…Este o construcție a viitorului care se poate implementa dacă există investitori, o clădire greu de dărâmat la cutremure mari, n-ar fi niciun fel de pericol dacă ai fi adăpostit într-o astfel de clădire…Noi am încercat să găsim o formă și elementele structurale ideale, așa încât să nu se producă nu numai colapsul, ci și daune să nu existe, iar oamenii să fie în siguranță în interior”, a spus Daniel Cornea, student în anul IV la Construcții, unul din cei două studenți care au lucrat la proiect.
Structura a rezistat la mișcări seismice similare cu marile cutremure din1940 și 1994, din SUA
În cadrul testărilor ce au avut loc în SUA, de pe platforma seismică s-au simulat trei cutremure impuse de organizatorii americani, două dintre ele - asemenea cu cele care au avut loc în 1940 și în 1994, în SUA, iar cel de-al treilea, mai puternic, evaluat la 10 pe scara Richter. Echipa de studenți a fost mulțumită pentru că structura lor a rezistat la toate cele trei cutremure simulate. “Deocamdată proiectul este în faza de prototip. |ncă nu am găsit un beneficiar. Acest proiect de abia începe să fie cunoscut și să ia amploare…La această creație am lucrat studenți de la facultatea de construcții, la care sunt și eu în an terminal, în colaborare cu studenți de la Facultatea de Arhitectură de la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca. Noi am gândit proiectul și am executat și machetele “, a mai explicat Daniel Cornea.
Foto: Cristinel C. Popa