Noul sediu central al Direcției Generale de Protecție Internă, serviciul secret al MAI, a înghițit, până acum, pentru construirea lui, aproape 136 de milioane de lei. Peste 33 de milioane de lei reprezintă doar investiția făcută direct de către DGPI pentru amenajarea curții acestui sediu, în baza a două contracte de achiziție accelerată parafate în toamna anului trecut și la mijlocul lunii martie a anului curent. Compania Națională de Investiții finanțează construirea clădirilor reprezentând sediul propriu-zis și un complex sportiv, încheind, în 2022, un contract în acest sens, în valoare de aproape 103 milioane de lei. Asta, în condițiile în care, în vara anului 2021, Guvernul Cîțu a aprobat, pentru acest proiect, indicatori tehnico-economici în valoare de 109 milioane de lei. Anul trecut, în luna iunie, Guvernul Ciolacu a reaprobat acești indicatori, investiția ajungând la 202,5 milioane de lei.
Serviciul secret al Ministerului Afacerilor Interne, Direcția Generală de Protecție Internă, a scos, anul trecut, în 9 august 2024, la licitație un contract de achiziție publică vizând servicii de proiectare, execuția lucrărilor și asistență tehnică din partea proiectantului, privind obiectivul de investiții denumit „Răzoare Yard Development”. Este vorba despre noul sediul al „Doi și-un Sfert”, din sectorul 6 al Capitalei, pentru care Guvernul a alocat fonduri încă din anul 2021.
Conform anunțului DGPI, publicat pe SEAP, acest contract a fost împărțit în două loturi. Primul lot, cu o valoare estimată inițială de 6.449.591,68 de lei fără TVA, respectiv de 7.675.015 lei cu TVA inclusă, se referă la branșament de apă, canalizare, gaze naturale, rețele de incintă, canalizare menajeră de incintă și electricitate. La suma estimată urmează să se adauge și „alte cheltuieli diverse și neprevăzute”.
Al doilea lot scos la licitație, pentru un cost estimat inițial de 21.680.750,78 de lei fără TVA, respectiv de 25.800.093,43 de lei cu TVA inclusă, se referă la amenajări exterioare și „Acces Point”.
Valoarea totală estimată a celor două loturi se ridică, astfel, la 33.475.108,43 de lei cu TVA inclusă (6.831.654,78 de euro).
Licitație restrânsă accelerată
În vederea atribuirii acestor loturi, DGPI a organizat o licitație restrânsă accelerată, primind, pentru ambele loturi, o singură ofertă. Iar la data de 1 octombrie 2024 serviciul secret al MAI a încheiat cu SC Construcții Erbașu SA contractul 213948/2024, aferent primului lor, pentru o valoare negociată de 6.378.329,1 lei fără TVA, respectiv de 7.590.286,6 lei cu TVA inclusă (1.549.038,1 euro).
Pentru al doilea lot a fost încheiat, la data de 14 martie 2025, contractul 2030361/2025, tot cu SC Construcții Erbașu SA, pentru un preț final negociat de 21.403.565,35 de lei fără TVA, respectiv de 25.470.242,8 lei cu tot cu TVA (5.198.008,73 de euro). În total valoarea celor două loturi atribuite de DGPI pentru proiectul „Răzoare Yard Development” se ridică la 33.060.529,4 lei cu TVA inclusă (6.747.046,82 de euro).
„Răzoare Green” și „Răzoare Center”
Din caietul de sarcini care stă la baza acestei achiziții rezultă că, în prezent, Direcția Generală de Protecție Internă își desfășoară activitatea într-o clădire care a fost dată în folosință în anul 1909, având parter și două etaje și o suprafață construită la sol de aproximativ 1.446 de metri pătrați, respectiv o suprafață desfășurată de 4.338 de metri pătrați.
„Structura este realizată din zidărie portantă cu grosimea zidurilor variabilă, diferită pentru fiecare nivel în parte”, se precizează în documentul citat. În același caiet de sarcini se mai arată că „planșeele sunt realizate din lemn, nu s-au prevăzut centuri și bulbi din beton armat. Circulația pe verticală este asigurată de trei scări - una principală, aflată în centru, și două secundare, la capetele construcției. În decursul timpului, s-au realizat recompartimentări ale sălilor și s-a suplimentat numărul ușilor, fiind redusă capacitatea de rezistență a structurii, în special pe direcție longitudinală”.
În acest context, arată DGPI, „pentru punerea în siguranță a patrimoniului unității, se află în derulare mai multe investiții”. Iar aici intră construirea și dotarea noului sediu al DGPI, din strada Răzoare, la numărul 5, și a unui complex sportiv, la aceeași adresă, denumite „Răzoare Green” și „Răzoare Center”.
Teren de 2,7 hectare
O parte dintre aceste obiective de investiții sunt derulate de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții, iar CNI acoperă doar execuția lucrărilor pentru construcția clădirilor. „Lucrările de amenajări exterioare, peisagistice, rețelele de utilități și de IT & C, branșamentele, punctul de control acces, împrejmuirea, sistemele de bariere și controlul perimetral al imobilului se află în sarcina Direcției Generale de Protecție Internă”, mai este stipulat în caietul de sarcini.
În acest context, a fost demarat proiectul de investiții „Răzoare Yard Development”, pe trei terenuri cu suprafața totală de 26.849 de metri pătrați. Pe două dintre acestea nu sunt edificate construcții, iar pe al treilea există nouă construcții, cu o suprafață totală construită la sol de 5.800 de metri pătrați.
Aici, practic, se ridică noul sediu al DGPI, cu suprafața construită de 1.873,5 metri pătrați și cu suprafața desfășurată de 15.654 de metri pătrați, compusă din demisol, parter, cinci etaje și al șaselea etaj retras, precum și construcția Complexului Sportiv, de formă rectangulară, cu suprafața construită la sol de 2.365 de metri pătrați, compusă din subsol, parter și mansardă.
Pentru „Răzoare Yard Development” se solicită amenajarea exterioară, peisagistică, alei, parcare, instalații exterioare, inclusiv spălătorie auto, sistemul de alimentare a vehiculelor electrice ultrafast charge și sisteme fotovoltaice, rețele de utilități și IT & C și punctul de control acces.
De la 22 de milioane de euro în 2021, la 41,3 milioane de euro în 2024
Compania Națională de Investiții a încheiat, la data de 14 februarie 2022, tot cu SC Construcții Erbașu SA, un contract în valoare de 102.879.926,16 lei cu TVA inclusă (20.999.567,77 de euro), pentru execuția de lucrări și prestarea de servicii de proiectare pentru construirea și dotarea sediului DGPI din cadrul Programului național de construcții de interes public și social. Finanțarea a fost asigurată din fonduri bugetare.
Interesant este că indicatorii tehnico-economici ai proiectului general au fost aprobați de Guvernul Cîțu, prin HG 815, încă din 28 iulie 2021. Valoarea totală a investiției aprobate era, atunci, de 108.995.000 de lei, din care valoarea finanțată de Ministerul Dezvoltării, prin CNI, era de 104.096.000 de lei, iar valoarea finanțată de Ministerul Afacerilor Interne, pentru GDPI, era de 4.889.000 de lei.
Trei ani mai târziu, prin HG 644 din 13 iunie 2024, au fost reaprobați acești indicatori tehnico-economici, practic prin dublarea valorii investiției, ajungându-se la 202.489.000 de lei. Partea revenită Ministerului Dezvoltării, prin CNI, este de 197.109.000 de lei, iar partea revenită MAI, prin DGPI, este de 5.389.000 de lei. În aceste condiții, numai achiziția făcută de DGPI, atribuită la mijlocul lunii trecute, este de aproape șapte ori mai mare.
În total, CNI și DGPI au contractat, până la acest moment, pentru acest proiect, lucrări și servicii în valoare de 135.957.456,17 lei cu tot cu TVA.