Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Investiţiile străine directe au crescut cu 21,2%

Investiţiile străine directe au crescut cu 21,2%

Investiţiile străine directe au crescut cu 21,2% în primele trei luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2017, la 1,378 miliarde euro, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

 

"Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 1.378 milioane de euro (comparativ cu 1.137 milioane de euro în perioada ianuarie - martie 2017), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 1.606 milioane de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 228 milioane de euro", se spune în comunicatul BNR.

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut, în primul trimestru al acestui an, cu 1,22%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, la 1.371 de unităţi, reiese din datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele 1.371 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de peste 14,4 milioane dolari, în creştere cu 9%, comparativ cu ianuarie - martie 2017.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri