Jurnalul.ro Ştiri Social Investitorii doresc să folosească lâna de oaie în domeniul construcţiilor, ca termoizolant

Investitorii doresc să folosească lâna de oaie în domeniul construcţiilor, ca termoizolant

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a întâlnit miercuri cu reprezentanţii unei societăţi comerciale din judeţul Bistriţa, care şi-au arătat interesul pentru utilizarea lânii de oaie în construcţii, ca material termoizolant, se arată într-un comunicat al ministerului, remis, miercuri, Agerpres

De asemenea, investitorii doresc să identifice şi alte modalităţi de prelucrare şi valorificare a lânii, cum ar fi fabricarea îngrăşămintelor sau extragerea lanolinei pentru industria cosmetică şi farmaceutică, în vederea extinderii domeniului de activitate. "În acest sens, reprezentanţii companiei caută soluţiile cele mai bune din punct de vedere tehnic pentru izolarea clădirilor, crescând astfel rentabilitatea activităţilor de creştere a oilor, venind în sprijinul sectorului ovin. În acelaşi timp, există convingerea că acest produs natural, lâna, o resursă extrem de valoroasă, prezintă o serie de avantaje, fiind vorba de produse naturale, faţă de cele sintetice utilizate în prezent", se mai arată în comunicat. 

Potrivit proiectului lansat recent în dezbatere publică, oierii vor putea primi un leu pentru fiecare kilogram de lână vândută, după aprobarea ajutorului de minimis propus de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru care va fi alocată o sumă totală de 36 de milioane de lei din bugetul MADR pe anul 2018. 

Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 15.000 euro pe durata a 3 exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente. 

Pentru a fi eligibili pentru acordarea ajutorului de minimis pentru comercializarea lânii beneficiarii trebuie să deţină o exploataţie de ovine înregistrată în Registrul Naţional al Exploataţiilor şi să facă dovada comercializării cantităţii de lână pentru care solicită acordarea sprijinului. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri