La începutul anilor 90, românii aveau un salariu de până în 100 de dolari, iar acum, la aproape 25 de ani, salariul mediu net este undeva la 400-450 de dolari. Cine poartă vina pentru această creștere foarte lentă?
Statul român și politicienii au frânat activitatea economică pe toată perioada tranziţiei. Motivul pentru care salariile încă mai cresc în România din 2009 până acum este dat de aceste firme de outsourcing (n.r. - companiile care au ca activitate externalizarea serviciilor) care vin și lucrează aici, dar au businessul cu totul în altă parte decât la noi.
Despre ce frâne vorbiţi?
Păi în primul rând, numărul de oameni angajaţi la stat, de aproximativ un milion din cei cinci milioane, este o greutate care trebuie susţinută de economia privată. Asta reprezintă o frână importantă! Economia nu se poate dezvolta atât timp cât cea mai mare parte din oameni muncesc pentru angajaţii de la stat care sunt o parte mai mică. Angajaţii de la stat trebuie să intre și în piaţa muncii, să existe competiţie și atunci vom avea productivitate. Sala-riul mediu este mărit prea mult de joburi de la stat și, în special, de cele din regiile autonome.
Şi totuși avem fondurile europene, care sunt un motor de creștere pentru economie…
Ne plângem că nu reușim să accesăm fondurile europene și, în realitate, este o barieră în tot ce înseamnă organizarea în cadrul statului român în privinţa fondu-rilor europene. Ca să dau un exemplu: pe o axă care poate să aibă câteva sute de milioane de euro, dintr-o perioadă de 4 ani de zile sunt doar câteva luni în care să se poată lucra pe ea. În rest, ea este închisă. Există axa de la început cu fondurile, nu se întâmplă nimic, și se publică, la un moment dat, că în următoarele 20 de zile se primesc proiecte. Cine poate face un proiect într-un timp atât de scurt? Nu e normal să fie axa pe fonduri europene deschisă permanent? Este evident că fondurile acelea sunt cu dedicaţie. Şi atunci asta este o frână.
Vorbeaţi mai devreme de frâna pe care o reprezintă angajaţii de la stat, dar nici angajaţii de la privat nu au o valoare mai mare.
Facultăţile, chiar slabe cum sunt acum, și din ce în ce mai slabe, fac un job foarte bun în a informa studenţii. Avem acum o generaţie tânără care este foarte bine informată. Lipsa mare este, însă, în educaţie, în capacitatea de a rezolva probleme și în capacitatea de a rezista la frustrări, în a găsi soluţii și a răzbate. Aici facultăţile noastre au ratat colosal. Şi nu numai facultăţile sunt problema.
Atât de slab este sistemul nostru de învăţământ?
Aici problema vine din trei părţi: din școala primară – unde părinţii se strădu-iesc să obţină note mari pentru copiii lor, iar învățătoarele, pentru că nu au salarii mari, depind de bunăvoinţa părinţilor. Astfel, se dau lucrări ușoare pentru ca toată lumea să ia note mari. Din acest motiv, elevii ajung să fie de nota 10, neavând ocazia să înveţe din eșec, astfel nefiind criticaţi pentru eroare. Peste ani, ajung în liceu, unde la noi s-a generalizat un tip de furt intelectual, copiii fiind învăţaţi să facă lucrări de pe internet. Așa apare plagiatul, care nu este specific doar politicienilor, ci e generalizat în tot învăţă-mântul românesc. Din acest motiv, creativitatea și capaci-tatea de a rezolva probleme este complet needucată în România, la ora actuală. Iar acesta este un handicap foarte mare pentru forţa de muncă locală.
Credeţi că doar facultăţile slabe sunt de vină pentru forţa de muncă prost pregătită de la noi?
Absolvenţii de facultate au doi părinţi care îi susţin, de foarte multe ori, patru bunici și alţi doi unchi sau mătuși. Asta este reţeaua lor de susţinere. Nevoia lor de a munci este foarte mică și atunci sunt foarte greu de convins să depună efort, așa că nu îţi rămâne decât să lici-tezi la salariu. Salariile din România cresc pe fondul unei scăderi economice destul de clare pentru că această ramură a economiei, de outsourcing, este cea care alimentează această stare. Tinerii de acest fel sunt rezultatul a ceea ce am făcut noi ceilalţi. Ei nu au nicio vină. Părinţii care fac tot ce pot pentru ca fiii lor să aibă absolut totul greșesc enorm, și asta pentru că acei copii ajung să nu mai aibă nevoie de altceva. Neavând nevoie, ei nu-și dezvoltă capacităţile.
Avem bani, putem investi, dar dacă nu se duc fondurile «cu dedicaţie», atunci să nu le aibă nimeni. Tipul ăsta de abordare este o frână îngrozitoare! Fondurile europene ar fi fost pentru România o şansă reală de dezvoltare.
Ioan Simu susține că este incorect să iei taxe din mediul privat ca să plăteşti salariile oamenilor de la stat şi din regiile autonome.