Jurnalul.ro Ştiri Observator Ioana Mihăilă: Doi dintre răniții de la Petromidia vor fi transportați la Spitalul Floreasca

Ioana Mihăilă: Doi dintre răniții de la Petromidia vor fi transportați la Spitalul Floreasca

Doi dintre răniții de la Petromidia vor fi transportați la Spitalul Floreasca. Aceștia au arsuri pe 40%, respectiv 35% din suprafața corpului. Alte două victime au primit îngrijiri la Spitalul Județean Constanța, a anunțat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

„Centrul Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății m-a informat că două victime cu arsuri în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia vor fi transferate de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța la Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca)”, a transmis Ioana Mihăilă.

Potrivit acesteia, este vorba de două persoane cu vârsta de aproximativ 50 de ani, o persoană cu arsuri pe 40% din suprafața corporală, grad II A/II B, și o persoană cu arsuri pe 35% din suprafața corporală, grad II A/II B.

De asemenea, alte două victime au primit până acum îngrijiri în Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța pentru traumatisme, iar una a refuzat transportul la spital, a mai transmis ministrul.

O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia din Năvodari. Localnicii din Năvodari au primit mesaj RO-ALERT după explozie, fiind sfătuiți să nu stea la mai puțin de un kilometru de zona exploziei, să rămână în locuințe și să închidă geamurile.

Mediafax

Subiecte în articol: ioana mihaila
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri