Jurnalul.ro Ştiri Observator Iohannis a promulgat legea prin care pacientul are dreptul de a desemna o persoană cu acces la informații medicale

Iohannis a promulgat legea prin care pacientul are dreptul de a desemna o persoană cu acces la informații medicale

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul de promulgare a Legii pentru completarea art. 24 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003. 

În 28 noiembrie, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege, care prevede ca pacientul să poată desemna o persoană care să aibă acces la informaţiile cu caracter confidenţial din foaia de observaţie medicală. 

Propunerea legislativă completează Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, în sensul ca pacientul să poată desemna, printr-un acord consemnat în foaia de observaţie clinică generală, într-o rubrică separată, o persoană care să aibă acces deplin, atât în timpul vieţii, cât şi după decesul acestuia, la informaţiile cu caracter confidenţial din foaia de observaţie. 

Tot joi, preşedintele Klaus Iohannis a semnat şi decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea OUG 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată. 

Legea are ca obiect de reglementare introducerea unei excepţii cu privire la prezentarea documentelor justificative la instituţiile de credit, în cazul transferului de sume din contul profesioniştilor (persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesionişti, persoane fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocieri şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică) în contul persoanelor fizice, pentru operaţiunile efectuate prin instrumentele de plată cu acces la distanţă; stabilirea sancţiunilor aplicabile în cazul încălcării obligaţiei legale de a efectua transferuri bancare numai pe baza documentelor justificative prezentate de plătitori sau, în cazul în care transferurile respective sunt efectuate prin instrumente de plată cu acces la distanţă, cu condiţia existenţei documentelor justificative legale în evidenţa plătitorilor. 

"Prin excepţie de la prevederile alin. (3), în cazul operaţiunilor efectuate prin instrumente de plată cu acces la distanţă, persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) pot transfera sume din contul lor în contul persoanelor fizice, cu condiţia existenţei documentelor justificative legale în evidenţa plătitorilor", prevede legea. 

Klaus Iohannis a semnat şi decretul pentru promulgarea Legii privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Afacerilor Interne, Instituţia Prefectului judeţul Olt, în domeniul public al judeţului Olt şi pentru declararea unui bun de interes naţional şi înscrierea acestuia în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Ministerului Afacerilor Interne, Instituţia Prefectului judeţul Olt.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri