Jurnalul.ro Ştiri Externe Iohannis: Atacurile teroriste de la Istanbul - o atrocitate; România rămâne un partener angajat în lupta internaţională împotriva terorismului

Iohannis: Atacurile teroriste de la Istanbul - o atrocitate; România rămâne un partener angajat în lupta internaţională împotriva terorismului

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de condoleanţe în urma atentatelor care au avut loc marţi la Aeroportul Internaţional Ataturk din Istanbul, în care reiterează faptul că România va rămâne în continuare un partener angajat în lupta internaţională împotriva terorismului.

"Atacurile teroriste care au avut loc marţi noapte la Istanbul reprezintă o atrocitate. Zeci de oameni şi-au pierdut viaţa şi peste 140 au fost răniţi, în urma unui act de cruzime îndreptat asupra unor cetăţeni nevinovaţi. Doresc să îmi exprim cele mai sincere condoleanţe pentru familiile îndurerate şi suntem alături de cei care se luptă în acest moment pentru viaţa lor. Astfel de atentate trebuie să fie prevenite, iar ţara noastră este şi va rămâne în continuare un partener angajat în lupta internaţională împotriva terorismului", afirmă Iohannis, potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES.

Cel puţin 36 de persoane au fost ucise şi peste 140 au fost rănite, marţi seară, într-un triplu atentat sinucigaş pe aeroportul Ataturk din Istanbul.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri