Jurnalul.ro Ştiri Observator Klaus Iohannis a plecat la Bruxelles. Președintele participă la reuniunea Consiliului European și la Summitul Euro în format extins

Klaus Iohannis a plecat la Bruxelles. Președintele participă la reuniunea Consiliului European și la Summitul Euro în format extins

de Redacția Jurnalul    |   

Președintele Klaus Iohannis va participa joi și vineri la reuniunea Consiliului European şi la Summitul Euro în format extins, care se vor desfășura la Bruxelles.

Agenda de discuții a reuniunii Consiliului European include subiecte precum: situația din Ucraina, revizuirea Cadrului Financiar Multianual, aspecte economice, gestionarea migrației și relațiile externe ale Uniunii Europene, cu accent pe situația din Orientul Mijlociu, situația din Caucazul de Sud, din Kosovo și Serbia şi situația din Sahel, anunță Administrația Prezidențială.

Liderii europeni vor discuta despre implicarea Uniunii Europene în susținerea angajamentelor de securitate pentru Ucraina, sprijinul pentru eforturile de reformă ale Ucrainei în parcursul său european, necesitatea continuării asistenței umanitare, precum și extinderea protecției temporare pentru refugiații ucraineni. De asemenea, va fi dezbătută importanţa sancțiunilor împotriva Rusiei, inclusiv din perspectiva provocărilor energetice pe care le presupune apropiatul sezon rece.

„Preşedintele României va sublinia că țara noastră va continua să fie un susținător ferm al Ucrainei şi va pleda pentru continuarea sprijinului acordat de Uniunea Europeană, atât timp cât este nevoie. Totodată, Preşedintele Klaus Iohannis va susține pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina şi Republica Moldova până la sfârșitul acestui an”, transmite Administrația Prezidențială.

Cu referire la situația din Orientul Mijlociu, Președintele României va reitera necesitatea unei viziuni clare și unitare la nivel european, conflictul având consecințe inclusiv pentru Uniunea Europeană și cetățenii europeni, a respectării dreptului internațional umanitar, a evitării escaladării conflictului, identificării de soluții pentru obținerea unei păci durabile, în baza soluției celor două state, precum și evitării exacerbării extremismului la nivelul societăților europene, în acest context.

Un subiect important pe agenda discuțiilor se referă la procesul de revizuire a Cadrului Financiar Multianual, pe baza propunerii Comisiei Europene din luna iunie a acestui an, privind revizuirea bugetului pe termen lung al Uniunii, care urmărește să răspundă nevoilor urgente la nivelul Uniunii și să ofere un sprijin financiar suplimentar pentru Ucraina. Preşedintele Klaus Iohannis va sublinia necesitatea obținerii unui acord asupra acestui dosar până la finalul acestui an, care să permită atingerea obiectivelor multianuale și să răspundă provocărilor imediate ale Uniunii.

Liderii europeni vor avea un schimb de opinii asupra priorităților Uniunii în domeniul economic, urmând să fie abordate acțiunile avute în vedere pentru consolidarea competitivității economiei europene pe termen lung, asigurarea deplinei funcționalități a Pieței Unice, întărirea bazei industriale și economice europene, precum și a rezilienței Uniunii.

„Preşedintele Klaus Iohannis va evidenția importanţa consolidării Pieței Unice și va susține o abordare echilibrată în definirea măsurilor în acest domeniu. De asemenea, Președintele României va insista pentru eliminarea tuturor barierelor rămase în calea liberei circulații și asigurarea unei concurențe echitabile între statele membre”, se mai arată în comunicat.

Liderii UE vor avea o discuție strategică pe tema migrației, în cadrul căreia Preşedintele Klaus Iohannis va pleda pentru consolidarea cooperării cu statele terțe de origine și tranzit ale migranților pe toate palierele și va evidenția contribuția României la protecția frontierelor externe ale Uniunii.

Cu privire la situația din Kosovo şi Serbia şi cea din Caucazul de Sud, România va sprijini continuarea eforturilor de mediere ale Uniunii Europene, atât în dialogul Belgrad – Priștina, cât și în relația dintre Armenia și Azerbaidjan.

În perspectiva celei de-a 28-a Conferințe a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP28) de la Dubai, liderii UE vor avea o discuție cu privire la stadiul pregătirilor şi vor fi evidențiate eforturile de răspuns ale Uniunii Europene la schimbările climatice.

În cadrul Summitului Euro în format extins, membrii Consiliului European vor discuta despre situația economică la nivel european, cu accent pe măsurile de reducere a inflației și de creștere a rezilienței economiei europene. De asemenea, vor avea un schimb de opinii cu privire la guvernanța economică, precum și la coordonarea politicilor în domeniu, cu obiectivul de a stabili o creștere economică durabilă și mai favorabilă incluziunii.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: klaus iohannis bruxelles
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri