Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, un mesaj cu ocazia sărbătorilor pascale, în care spune că şi anul acesta "credinţa ne rămâne la fel de puternică chiar dacă nu putem fi încă alături de toţi cei dragi din cauza pandemiei de COVID-19".
„Ne regăsim în taina sfântă a celei mai mari sărbători creștine, o celebrare a vieții și a speranței. Miracolul Învierii ne aduce mereu împreună, fie că ne aflăm pe meleagurile natale sau peste hotare. Și în acest an, credința ne rămâne la fel de puternică, chiar dacă nu putem fi încă alături de toți cei dragi din cauza pandemiei de COVID-19, care continuă să afecteze întreaga lume”, este mesajul președintelui.
Șeful statului a ţinut să le mulţumească tuturor pentru uriaşul efort naţional destinat protejării sănătăţii şi a adăugat că doar împreună, cu răbdare şi tărie sufletească, ne vom recăpăta normalitatea care ne-a lipsit atât de mult.
„Responsabilitatea celor care respectă măsurile de protecție împotriva răspândirii virusului, dedicarea și sacrificiile celor care luptă în prima linie pentru a-și salva semenii, munca tuturor celor care fac societatea să funcționeze - toate acestea stau mărturie că forța națiunii noastre este de nezdruncinat. Împreună, cu răbdare și tărie sufletească, vom depăși această teribilă perioadă și ne vom recăpăta normalitatea care ne-a lipsit atât de mult. Vă urez tuturor ca Sfintele Paști să vă aducă sănătate și pace în suflete. Hristos a înviat”, le-a mai transmis Klaus Iohannis românilor.