Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis a primit Premiul Civic German, conferit de Fundația Civică Bad Harzburg

Iohannis a primit Premiul Civic German, conferit de Fundația Civică Bad Harzburg

de Redacția Jurnalul    |   

Președintele României, Klaus Iohannis, a primit Premiul Civic German, conferit de Fundația Civică Bad Harzburg, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Castelul Benrath, din Düsseldorf, a anunțat Administrația Prezidențială.

Ceremonia a avut loc sâmbătă.

„Privesc acest premiu nu doar ca o onoare personală. Este o recunoaștere a modului în care democrația și angajamentul civic se manifestă în România. Acest premiu are astfel o semnificație aparte pentru mine, dar mai ales pentru cetățenii României”, a spus Klaus Iohannis, care s-a adresat publicului în limba germană.

Klaus Iohannis a vorbit și despre crizele provocate de migrația ilegală, de pandemie și de războiul din Ucraina.

„Fundația Civică Bad Harzburg a decis acordarea Premiului Civic German președintelui Klaus Iohannis pe baza evaluării întregii sale cariere politice, punând accentul pe susținerea conviețuirii armonioase a diferitelor etnii, pe angajamentul pentru libertate, democrație și pluralism, restaurarea și modernizarea orașului natal Sibiu, pe sprijinirea luptei anticorupție și atașamentul față de ideea Europei unite. Laudatio va fi susținută de Norbert Lammert, laureat al Premiului Civic German pentru anul 2015, fost președinte al Parlamentului Federal german”, a anunțat, anterior evenimentului, Administrația Prezidențială prin intermediul unui comunicat de presă.

Iohannis va primi duminică Premiul Franz Werfel pentru drepturile omului, conferit de Centrul împotriva expulzărilor.

„Decizia de acordare a Premiului Franz Werfel Președintelui României reprezintă o recunoaștere a activității sale în domeniul promovării drepturilor omului și a bunei conviețuiri între grupurile etnice, de-a lungul carierei sale politice. Laudatio va fi susținută de Jean-Claude Juncker, fost președinte al Comisiei Europene și fost prim-ministru al Marelui Ducat de Luxemburg”, a precizat Administrația Prezidențială.

Ceremonia de duminică va avea loc la Biserica Sf. Paul din Frankfurt pe Main.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Klaus Iohannis premiu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri