Jurnalul.ro Cultură Teatru Ion Caramitru, Scrisoare deschisă: Mă simt nevoit, pentru a treia oară în ultimii douăzeci de ani, să-mi salvez onorabilitatea

Ion Caramitru, Scrisoare deschisă: Mă simt nevoit, pentru a treia oară în ultimii douăzeci de ani, să-mi salvez onorabilitatea

SCRISOARE DESCHISĂ

 

Mă adresez pe această cale oamenilor-în general, spectatorilor-în special, prietenilor și celor care nu-mi sunt prieteni.

Când am debutat în rolul Eminescu, în 1964, la TNB, regizorul Sică Alexandrescu mi-a scris o dedicație pe cartea dăruită la premieră:

Dragă Caramitru, cine are talent are și mulți dușmani, tu ai mult talent, îți doresc cât mai mulți dușmani !”

Pot să-i spun maestrului meu că urarea s-a împlinit. Am destui dușmani și în teatru, și în Parlament, și în Guvern și chiar pe stradă.

Am ajuns, iubite maestre, la maturitate !

Nu am a-mi reproșa mai nimic, nici privind conduita mea civică, nici profesională și nici materială.

Trebuie să-mi reproșez încrederea în oameni și naivitatea de a uita ceea ce românul, tot timpul știe, că surprizele majore, dramatice și uneori chiar tragice vin de la cei cărora, într-un fel sau altul, le-ai făcut doar bine în viață și în carieră.

De-aici și până la linșajul mediatic pe care îl trăiesc, e doar un pas.

Trebuie să mă apăr, să dovedesc, să mă dezbrac în fața lumii, pentru a arăta unde mă doare și ce am de gând să fac. Cam cum era în comunism.

Am mai trecut prin asta. Sunt pregătit.

Mă simt nevoit, pentru a treia oară în ultimii douăzeci de ani, să-mi salvez onorabilitatea.

În 2001, tot la inițiativa Ministerului Culturii, s-a decis un control, chitit să mă compromită, în legătură cu UNITER. La final, am câștigat în instanță, un proces de calomnie care s-a încheiat cu condamnarea penală a Secretarului de Stat Ion Antonescu, zis ”Mareșalu’ ”. Am cerut, atunci, daune morale de 1 Leu, fiindcă nu câștigul material m-a interesat, ci ca adevărul să iasă la lumină.

Între 2015 și 2017, am fost controlat în toate ipostazele de funcționar public, de binecunoscutul organism A.N.I.

În 2017, dosarul a fost clasat.

Astăzi, mă pregătesc pentru a treia încercare. Acuzele curg torențial, sunt deja un infractor, terenul e aproape inundat.

Numai că astăzi, cauza mea este, în principal, salvarea de la inactivitate și faliment a Teatrului Național din București și a principalelor instituții naționale ale României, aflate în directă legătură cu Ministerul Culturii și Identității Naționale, responsabil, de facto, de activitatea noastră.

Alături, un alt traseu de abordat, pornit de la delațiuni și neadevăruri venite de la câțiva colegi lipsiți de scrupule.

Sunt pregătit și pentru asta.

Vreau să-mi asigur prietenii că nu am nevoie de ajutor, că am adevărul de partea mea și că voi lupta să-l dovedesc. Îi rog doar să mă urmărească în tot ce fac.  

Atât.

 

Ion Caramitru

08.07.2019

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri