Deplasarea preşedintelui iranian Hassan Rouhani la New York pentru a participa la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite "ar putea fi anulată", în absenţa vizelor eliberate de SUA, informează miercuri agenţia de presă oficială Irna, citată de AFP.
Delegaţia iraniană, care trebuia să meargă la New York pentru a pregăti sosirea preşedintelui Rouhani, nu a fost în măsură să efectueze această călătorie întrucât membrii săi nu au obţinut vize de intrare în Statele Unite ale Americii, notează agenţia iraniană.
Adunarea Generală a ONU urmează să-şi înceapă lucrările la 24 septembrie.
Potrivit Irna, şeful diplomaţiei iraniene, Mohammad Javad Zarif, a prevăzut să plece din Teheran la New York în dimineaţa zilei de 20 septembrie, cu trei zile înaintea lui Rouhani.
Dar, "dacă vizele nu sunt emise în câteva ore, deplasarea va fi probabil anulată", adaugă agenţia.
Anularea călătoriei ar ruina definitiv eforturile întreprinse de Franţa în vederea unei întâlniri între preşedintele american Donald Trump şi şeful statului iranian Hassan Rouhani cu ocazia Adunării Generale a ONU, chiar dacă o convorbire între patru ochi apare foarte ipotetică în acest stadiu, notează AFP.
În luna iulie, SUA fuseseră criticate de ONU pentru că i-au acordat ministrului de externe iranian o viză ce îi limita drastic deplasările la New York, unde acesta trebuia să asiste la o reuniune în cadrul Naţiunilor Unite consacrată dezvoltării durabile.
"Diplomaţii americani nu se plimbă prin Teheran, deci noi nu vedem niciun motiv pentru ca diplomaţii iranieni să se poată deplasa liber prin New York", justificase gestul atunci şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo în cotidianul Washingtonul Post, acuzându-l pe omologul său iranian că îşi utilizează sejururile în SUA pentru a "difuza o propagandă răuvoitoare".
Washingtonul şi Teheranul şi-au întrerupt relaţiile diplomatice în 1980 în timpul crizei ostaticilor reţinuţi în Ambasada SUA în capitala iraniană.
Ţară gazdă a sediului Naţiunilor Unite, SUA au în principiu obligaţia de a acorda rapid vize statelor care fac cerere pentru a permite responsabililor lor să asiste la reuniuni ale ONU.
În cadrul politicii sale de "presiune maximă" asupra Republicii islamice, Washingtonul a adăugat numele lui Zarif pe lista sa neagră a persoanelor care fac obiectul sancţiunilor financiare americane din 31 iulie.
Guvernul american a indicat atunci că el ar căuta astfel să-i împiedice călătoriile în străinătate, dar nu şi să-l împiedice să participe la activităţi ale ONU la New York.