Iranul nu intenţionează să poarte discuţii cu SUA până când Washingtonul nu va ridica toate sancţiunile pe care i le-a impus, a indicat marţi preşedintele Hassan Rouhani, la o zi după ce liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a apreciat ca posibilă o întâlnire cu acesta, transmit Reuters şi AFP.
Într-un discurs transmis marţi de televiziunea de stat, Rouhani a afirmat că ţara sa a avut întotdeauna disponibilitatea de a purta negocieri. 'Dar mai întâi SUA ar trebui să acţioneze prin a ridica toate sancţiunile ilegale, injuste şi nedrepte impuse Iranului', a adăugat el.
'Vom continua să ne reducem angajamentele din acordul din 2015 dacă interesele noastre nu sunt garantate', a mai declarat preşedintele iranian.
'Teheranul nu a dorit niciodată arme nucleare', a subliniat Rouhani.
Luni, într-o conferinţă de presă la summitul G7 de la Biarritz, Donald Trump a afirmat că ar fi de acord să se întâlnească cu preşedintele iranian "dacă condiţiile ar fi corecte sau corespunzătoare", dar a exclus ridicarea sancţiunilor pentru compensarea pierderilor economice suferite de Iran.
Trump şi Rouhani sunt aşteptaţi să participe la Adunarea Generală a ONU de la New York în luna septembrie.