Jurnalul.ro Ştiri Externe Islamistul sirian reținut în Germania, s-a spânzurat în celula sa

Islamistul sirian reținut în Germania, s-a spânzurat în celula sa

Militantul islamist arestat luni în estul Germaniei sub acuzația că ar fi plănuit comiterea unui atentat a fost găsit mort în celulă, existând suspiciuni că s-a sinucis, afirmă surse judiciare citate de revista Der Spiegel.

Sirianul Jaber al-Bakr, în vârstă de 22 de ani, a fost găsit mort în celula penitenciarului în care era încarcerat, în orașul Leipzig.

Conform unor surse judiciare citate de revista Der Spiegel și de agenția DPA, militantul islamist s-a sinucis prin spânzurare.

Jaber al-Bakr fusese vizat câteva zile de raiduri ale poliției germane efectuate în orășelul Chemnitz, situat în apropiere de orașele Dresda și Leppzig. A reușit să scape de poliție, dar a fost imobilizat de alți imigranți sirieni care l-au predat autorităților.

Conform autorităților germane, refugiatul sirian - acuzat că plănuia comiterea unui atentat de amploare la un aeroport - ar avea legături cu organizația teroristă Stat Islamic.

Subiecte în articol: Jaber al-Bakr
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri