Jurnalul.ro Ştiri Externe Islanda: Familia Primei Doamne implicată în scandalul "Panama papers"

Islanda: Familia Primei Doamne implicată în scandalul "Panama papers"

Preşedintele Islandei, Olafur Ragnar Grimsson, a afirmat luni că nu şi-a imaginat niciodată că familia soţiei sale poate apărea în "Panama papers", după cum a dezvăluit un site islandez de informaţii, relatează AFP.

Afacerea este potenţial deranjantă pentru un şef de stat care a subliniat în repetate rânduri integritatea sa şi a dat asigurări vineri la postul american de televiziune CNN că numele lui ori al familiei sale nu va fi niciodată legat de scandalul bunurilor plasate în paradisuri fiscale.

Olafur Ragnar Grimsson, în vârstă de 72 de ani dintre care 20 ca preşedinte şi candidat la propria succesiune în iunie, nu este totuşi citat în persoană.

Site-ul de informaţii în limba engleză Reykjavik Grapevine a făcut cunoscut că familia soţiei sale de origine israeliano-britanică, Dorrit Moussaieff, a deţinut acţiuni într-o companie din Insulele Virgine Britanice, Lasca Finance Limited.

Această societate ar fi primit între 2000 şi 2005 o parte din beneficiile firmei de Moussaieff Jewellers.

Şeful statului a răspuns că, dacă au avut loc asemenea tranzacţii, a fost fără ştirea lui şi a soţiei sale.

"Nici preşedintele, nici Dorritt (Moussaieff) nu cunosc această societate şi nici nu au auzit vorbind-se despre ea până în prezent", a declarat luni preşedinţia Islandei pentru site-ul de informaţii Kjarninn. Niciunul dintre purtătorii de cuvânt ai lui Olafur Ragnar Grimsson nu au putut fi contactaţi luni.

Islanda a fost deosebit de afectată de ancheta jurnalistică Panama papers care a dezvăluit că 300 islandezi au deţinut bunuri în paradisuri fiscale.

Printre aceştia s-a aflat şi premierul de centru-dreapta Sigmundur David Gunnlaugsson, constrâns să demisioneze pe 5 aprilie.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri