Jurnalul.ro Ştiri Externe Israelul a lovit „12 ținte” iraniene și siriene în Siria

Israelul a lovit „12 ținte” iraniene și siriene în Siria

Armata israeliană a indicat că a lansat sâmbătă dimineaţa un atac de 'mare anvergură' în Siria, lovind 12 ţinte iraniene şi siriene, relatează AFP. 

Aviaţia israeliană a lovit 12 obiective, între care trei baterii de apărare antiaeriană şi patru ţinte iraniene neprecizate dar 'care aparţin dispozitivului militar iranian în Siria', se arată într-un comunicat difuzat de armata israeliană. 

Un avion de luptă F16 israelian s-a prăbuşit în Israel şi unul dintre piloţi a fost grav rănit sâmbătă, în cursul unor tiruri ale apărării antiaeriene siriene care a ripostat la loviturile lansate de armata israeliană împotriva unor 'ţinte iraniene' din Siria. 

Aparatul F16 s-a prăbuşit în nordul teritoriului israelian, dar un purtător de cuvânt al armatei nu a precizat dacă aparatul a fost efectiv lovit de tirurile antiaeriene sau dacă s-a prăbuşit în urma unui incident tehnic. 

Cu toate acestea, este pentru prima dată când armata israeliană a declarat în mod deschis că a vizat 'ţinte iraniene' în Siria de la declanşarea, în 2011, a războiului în această ţară unde Iranul acordă sprijin militar regimului preşedintelui sirian Bashar al Assad.

AGERPRES

Subiecte în articol: tinte Israel iran siria atac
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri