Jurnalul.ro Euro 2016 EURO 2016. Italienii către spanioli: Să purtaţi cască de protecţie!

EURO 2016. Italienii către spanioli: Să purtaţi cască de protecţie!

de Dan Radu    |   

Meciul cel mai aşteptat al optimilor, confruntarea dintre Italia şi Spania, îi are pe elevii lui Vicente del Bosque drept favoriţi pe hârtie, însă italienii se mândresc cu apărarea de fier şi spun că presiunea e pe umerii spaniolilor. Până la meciul propriu-zis, jucătorii au început meciul declaraţiilor. Fundaşii "BBC" ai italienilor l-au avertizat pe atacantul spaniol Alvaro Morata să poarte cască de protecţie la meci, în timp ce spaniolii spun că defensiva adversarilor poate fi înfrântă cu multă răbdare şi obişnuitul joc de pase.

Apărarea Italiei, cea mai bună a turneului de până acum, este principala îngrijorare a spaniolilor înainte de meciul de diseară. Formată din jucătorii lui Juventus, Andrea Barzagli, Leonardo Bonucci şi Giorgio Chiellini (trio supranumit BBC), defensiva italienilor este dată şi de atacantul spaniol, Alvaro Morata, drept forţa de care trebuie să se ţină cont. Coechipier la Juventus cu trio-ul BBC, Morata a povestit la televiziunea Cuatro ce sfat a primit de la cei trei fundaşi. "Am vorbit cu ei şi mi-au zis să port cască de protecţie la meci", a spus Morata. "Ei sunt motivul pentru care Juventus a avut atât de mult succes în ultimii ani. Jocul lor este caracteristic pentru Italia, dar şi noi trebuie să ne facem jocul nostru", a declarat spaniolul. Jocul de pase şi răbdarea sunt elementele pe care se vor baza spaniolii diseară, spune şi mijlocaşul Thiago Alcantara. "E greu să înscrii şi este greu să-ţi faci ocazii împotriva lor. Este o echipă bine închegată, care dă puţine goluri, dar şi primeşte puţine goluri. E mereu complicat cu Italia, însă trebuie să avem răbdare şi să mizăm pe jocul nostru de pase. Am avut succes cu stilul acesta şi îl vom menţine", a declarat Alcantara. Că spaniolii sunt favoriţi, a recunoscut şi "veteranul" italian Andrea Pirlo, care, la 37 de ani, nu a mai prins lotul selecţionatei. "Avem parte de adversari dificili, dar suntem obişnuiţi cu asta. Însă cred că spaniolii sunt mai îngrijoraţi de meciul acesta decât noi. Cu Italia nu este niciodată uşor. Spania e favorită, joacă cel mai bun fotbal, dar poate fi prinsă pe picior greşit. Acum patru ani asta ar fi fost imposibil", a spus Pirlo.

 

După acest turneu, selecţionerul Italiei, Antonio Conte, va merge în Anglia să antreneze Chelsea Londra. Mijlocaşul spaniol Cesc Fàbregas, care îi va fi elev lui Conte, a vorbit ironic-elogios despre noul său tehnician. "Mi-a făcut o impresie excelentă. Sper să îl am ca antrenor încă de marţi".

Italia întâlneşte Spania, de la ora 19:00, meci care va fi televizat în România la ProTV. Presa iberică a catalogat întâlnirea drept o confruntare între "talent şi catenaccio"

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri