Teoria fricii este povestea lui Tase, un tip de 48 de ani, care-și dorește să facă stand-up comedy, dar suferă de trac. Își face propriul club de comedie, Stage Fright Club, pe scena căruia își spune liniștit glumele, în fața scaunelor goale și a celor două pisici ale lui. Pe scena asta urcă și unii dintre scriitorii preferați ai lui Tase: Daniil Harms, Franz Kafka, Charles Bukowski, Ilf și Petrov, Venedikt Erofeev, Bohumil Hrabal, Gabriel García Márquez, Mark Twain, J.D. Salinger, Sylvia Plath, Joan Didion, Virginia Woolf, Gellu Naum, Mihai Eminescu și alții. Fac stand-up comedy, fac stand-up poetry, fac stand-up history. Și, uneori, chiar stand-up tragedy. Lucrurile se complică atunci când ușile virtuale ale clubului sunt deschise cu forța, inclusiv cu forța dragostei, iar Tase e nevoit să-și învingă stage frightul. Sau nu. Teoria fricii e un roman de comedie, doar că, pe parcurs, frica devine personajul principal, iar comedia se transformă-n dramă.
Aș putea să scriu o carte despre ce mi s-a întâmplat de-a lungul celor șase luni în care am scris și am tot rescris Teoria fricii. A existat un moment, pe la începutul lunii aprilie, în care nu am mai fost sigur că pot duce povestea asta la capăt, și asta pentru că s-a întîmplat ca viața să mă lovească destul de rău sub centură. N-am văzut lovitura asta, deși o presimțisem. N-aș vrea să intru în detalii. O să mai spun doar atât: pentru mine, personal, toată durerea acestei lovituri a fost un lucru foarte rău, dar pentru carte a fost aur. Există câteva pagini spre finalul cărții scrise sub imperiul acestei dureri acute. Am simțit durerea ca pe o forță gravitațională teribilă, care acționează straniu asupra scrisului meu. Scrisul mi s-a curbat și a capătat o densitate la care n-aș fi putut avea acces în alte condiții. Sunt recunoscător pentru această durere. Aștept cu mult interes următoarea lovitură sub centură. :)
Altfel, inițial, îmi propusesem să scriu o carte de comedie și-atât. Am reușit să fac asta. Chiar am scris o carte de comedie. Doar că Teoria fricii nu este doar o carte de comedie. Spre final, odată cu apariția pe scenă a lui Joan Didion, am simțit că se transformă în altceva, și am lăsat-o să curgă în legea ei.
Aș mai spune că mi-am asumat multe riscuri în această carte, începând cu limbajul, destul de tare pe alocuri, și terminând cu toate poveștile pe care le spune Tase, personajul principal al romanului. Mi-ar plăcea să fiu, în viața reală, la fel de curajos ca Tase, mărturisește Iulian Tănase.
Iulian Tănase (n. 1973) este scriitor, trainer de creative writing și storytelling, realizator de podcast (RSS Reloaded). A absolvit Academia de Studii Economice în 1999 și Facultatea de Filosofie, Universitatea din București, în 2010. A lucrat 15 ani în presa satirică (Academia Cațavencu și Revista Kamikaze) și 14 ani la Radio Guerrilla. A publicat poezie (Iubitafizica, Adora, Dumneziac și altele), proză scurtă (Teoria tăcerii, Abisa, Un animal necunoscut și alte patruzeci de povestiri), roman (Oase migratoare, Melciclopedia) și literatură pentru copii (Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat, Aventurile lui Sacha în Țara Instrumentelor Muzicale Imaginare și altele). A primit un premiu pentru poezie în Germania (Hubert Burda Preis, Offenburg, 2009) și un premiu pentru proză în Austria (1+1+1=1 Trinität, Graz, 2011). Are doi copii, Adora și Sacha, și două pisici (Madam și Tsontso).