Jurnalul.ro Timp liber Monden Jamie Oliver, în război verbal cu un politician australian pe tema obezităţii

Jamie Oliver, în război verbal cu un politician australian pe tema obezităţii

Jamie Oliver se află în război verbal cu un ministru din Australia, celebrul chef din Marea Britanie criticându-l pe politician pentru că a negat faptul că ţara sa se confruntă cu o epidemie de obezitate, informează vineri The Telegraph. 

Peter Phelps, parlamentar liberal de New South Wales, a criticat deschis, la începutul acestei săptămâni, noua strategie guvernamentală privind cantinele şcolare, numind epidemia de obezitate un ''mit''. Acesta a declarat că ''totalitarismul sănătăţii publice'' se răspândeşte în întreaga ţară, iar această ''dădăceală'' ar fi atins un nivel ''insidios''. 

Oliver, care se află în turneu în Australia, a răspuns în mod furios la aceste comentarii comparând politicienii asemeni lui Phelps cu ''vapoarele care trec în noapte, nefiind experţi la nimic'', după cum notează Fairfax Media. 

''Dacă li se încredinţează responsabilitatea de a reprezenta comunitatea, cel puţin ar putea să meargă să vorbească cu un medic de familie, un doctor, un chirurg specializat în chirurgie a obezităţii (sau) un pediatru care amputează membrele oamenilor pentru că au diabet de tipul II'', a spus Jamie Oliver. 

Celebrul chef şi susţinutor al alimentaţiei sănătoase, care îşi promovează programul Ministerul Hranei Sănătoase în Australia din 2006, a spus că obezitatea şi bolile cauzate de alimentaţie vor costa această ţară 6,5 miliarde de dolari australieni în acest an, precizează sursa menţionată. 

''Mie nu mi se pare că el citează lucruri bazate pe ştiinţă, nu cred că a vorbit cu un medic sau cu un pediatru, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu spune acest lucru despre Australia'', a spus Oliver cu privire la remarca lui Phelps, chef-ul britanic subliniind că în Australia obezitatea ''nu este un mit''. 

Potrivit institutului guvernamental de Sănătate şi Bunăstare din Australia, unul din patru copii din această ţară erau supraponderali sau obezi în 2015 şi 2016. O statistică ce s-a menţinut constantă în ultimii 20 de ani, după cum susţine Phelps. El a spus că numărul cazurilor de obezitate a crescut în această perioadă de la 5% la 8% din cauza stilului de viaţă mai sedentar. ''Ideea că se petrece acum această criză bruscă a obezităţii infantile este pur şi simplu greşită'', a spus Phelps pentru Fairfax. ''Cred că oamenii sunt în general sătui şi obosiţi de profesioniştii de clasă medie din domeniul sănătăţii care încearcă să le spună părinţilor din clasa muncitoare cum să-şi crească copiii. Întrebat dacă prin această remarcă el se referă la Oliver, politicianul a răspuns afirmativ. 

Jamie Oliver s-a confruntat cu critici şi ţara sa natală, Marea Britanie, în septembrie, când a acuzat-o pe Theresa May că acţionează mai degrabă ca un politician decât ca un părinte în ceea ce priveşte strategia guvernamentală privind obezitatea infantilă. 

Vedeta se află în această perioadă în Australia pentru relansarea lanţului de restaurante cu specific italian. La începutul acestui an, el a anunţat că şase dintre localurile sale din Marea Britanie vor fi închise pe fondul unor probleme economice. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri