România primeşte din Japonia o donaţie de 12.200 de tablete de Favipiravir, antiviral care scade transmiterea coronavirusului. Tratamentul va ajunge pentru 100 de persoane infectate.
Favipiravir a fost conceput iniţial pentru tratarea gripei. Medicamentul a fost solicitat de autorităţile române pentru un studiu clinic.
Același lucru au făcut și alte 38 de ţări, în cadrul unui program umanitar susţinut de Guvernul Japoniei.
Medicii vor stabili în ce unităţi sanitare va ajunge şi în ce faze ale bolii va fi administrat.
„Un beneficiu ar fi legat de o tolerabilitate mult mai bună, de un profil de efecte adverse mult mai bun comparativ cu medicaţia care se foloseşte în acest moment pentru Covid 19. Îmbunătăţeşte rata de debarasare de virus, cu alte cuvinte reduce durata internării şi scade contagiozitatea pacienţilor plus tc 03.00 – 03.11 Nu este preferat neapărat pentru o anumită formă de boală dar noi ştim că, în momentul de faţă, o prioritate o reprezintă pacienţii cu forme severe”, explică dr. Valeriu Gheorghiţă, medic infecţionist la Spitalul Militar Central.