Jurnalul.ro Ştiri Externe Jens Stoltenberg: Aderarea Suediei la NATO arată că Vladimir Putin a eşuat

Jens Stoltenberg: Aderarea Suediei la NATO arată că Vladimir Putin a eşuat

de Redacția Jurnalul    |   

Aderarea Suediei la NATO este un eveniment ''istoric'' şi demonstrează că preşedintele rus Vladimir Putin a ''eşuat'' în tentativa sa de a slăbi Alianţa, a declarat luni secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, potrivit AFP.

''Atunci când preşedintele Putin şi-a lansat invazia (în Ucraina) în urmă cu doi ani, el voia mai puţină NATO şi mai mult control asupra vecinilor lui. El voia să distrugă Ucraina ca stat suveran, dar a eşuat. NATO este mai mare şi mai puternică'', a spus Stoltenberg într-o conferinţă de presă comună cu premierul suedez Ulf Kristersson, la sediul de la Bruxelles al organizaţiei.

''Aderarea Suediei consolidează NATO şi face mai sigur ansamblul Alianţei'', a adăugat înalta oficialitate aliată.

Drapelul Suediei va fi înălţat luni la prânz (ora locală), la sediul NATO, epilogul unui parcurs de aproape doi ani al acestei ţări scandinave, devenită oficial joi al 32-lea stat membru al Alianţei Nord-Atlantice.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, îl va întâmpina pe noul ambasador suedez, care îşi va reprezenta ţara în Consiliul Nord-Atlantic, principalul organism politic al Alianţei. Ei vor asista apoi la ridicarea drapelului suedez, care va flutura alături de drapelele celorlalte 31 de ţări membre în faţa impozantului sediu al NATO de la Bruxelles.

După invadarea Ucrainei de forţele ruse în 24 februarie 2022, Suedia a ales să renunţe la aproape 200 de ani de neutralitate şi nealiniere militară şi să se alăture principalei alianţe militare din lume.

''Este o victorie pentru libertate'', a susţinut joi, la Washington, premierul suedez după ce i-a predat secretarului de stat american Antony Blinken documentele oficiale de aderare a Suediei la Alianţa Nord-Atlantică. Statele Unite sunt depozitarul Tratatului Atlanticului de Nord, semnat în capitala SUA în anul 1949.

Subiecte în articol: jens stoltenberg suedia nato
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri