Jurnalul.ro Ştiri Externe Joe Biden respinge iniţiativa Chinei pentru pace în Ucraina

Joe Biden respinge iniţiativa Chinei pentru pace în Ucraina

de Redacția Jurnalul    |   

Preşedintele american Joe Biden a respins iniţiativa Chinei pentru negocierea şi încheierea unui acord de pace între Rusia şi Ucraina, a dat el clar de înţeles într-un interviu acordat vineri postului ABC, citat de CNN.

"Dacă (preşedintele rus Vladimir) Putin îl aplaudă, atunci cum poate el să fie bun ?", a spus Biden despre planul chinez. "Nu glumesc. Sunt doar extrem de sincer", a clarificat el.

"Nu am văzut în acest plan nimic care să indice că există acolo ceva care să fie benefic pentru oricine în afară de Rusia dacă planul chinez este urmat", şi-a motivat poziţia liderul de la Casa Albă.

"Ideea că China ar urma să negocieze deznodământul unui război care este un război total injust pentru Ucraina pur şi simplu nu este raţională", mai crede Biden.

Dar el a refuzat să spună care ar fi consecinţele dacă China ar decide să ofere arme Rusiei - o îngrijorare a Kievului şi a aliaţilor săi occidentali -, afirmând doar că Beijingul s-ar confrunta în acest caz cu "sancţiuni severe", ca orice alt guvern sau entitate ce furnizează arme sau muniţii Rusiei.

De la începutul războiului în Ucraina, China aparent s-a abţinut să ofere Rusiei un astfel de ajutor militar, dar conform unor surse din interiorul serviciilor americane de informaţii înclină acum să facă un asemenea pas. Potrivit unor astfel de surse citate de CNN, guvernul de la Beijing ar intenţiona să livreze Moscovei drone şi muniţii.

Eventuale livrări masive de muniţii chineze către Rusia ar risca să debalanseze în favoarea acesteia războiul purtat în Ucraina, un conflict de înaltă intensitate caracterizat printr-un mare consum de muniţii. Însuşi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a semnalat că armata ucraineană consumă de câteva ori mai multe muniţii decât pot produce statele Alianţei, ale căror stocuri de muniţii au fost în plus diminuate semnificativ în urma ajutorului militar oferit Ucrainei.


 

Subiecte în articol: Joe Biden China
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri