Se pare că Dimon a declarat marţi că economia este „puternică”, dar „nori de furtună” se ivesc la orizont, potrivit unui raport Yahoo Finance publicat sâmbătă, scrie Insider, citat de ZF.
Clasificarea este o aparentă retrogradare faţă de comentariile anterioare ale lui Dimon din iunie, când a avertizat despre posibilitatea ivirii unui „uragan economic”.
S-a spus că CEO-ul a estimat şansele unei „aterizări uşoare” la aproximativ 10% şi probabilitatea unei „aterizări mai dure” sau a unei „recesiuni uşoare” mai aproape de 20 până la 30%. El a estimat, de asemenea, o şansă de 20 până la 30% pentru o „recesiune mai grea” şi o şansă de 20 până la 30% pentru „o furtună economică violentă”.
Liderii industriei au furnizat diverse previziuni economice în ultimele luni, deoarece o puternică piaţă a muncii din SUA se ciocneşte de două trimestre consecutive de contracţie – lăsând mulţi experţi nedumeriţi dacă SUA se apropie de o recesiune sau se află deja într-una.
„În acest moment, cerul economiei SUA este oarecum însorit”, a spus Dimon în iunie. "Lucrurile merg bine. Toată lumea crede că Fed se poate descurca cu situaţia actuală. Cu toate acestea, încă nu ştim dacă norii de la orziont anunţă o simplă furtună sau un uragan dezastruos".