Jurnalul.ro Special Jurma: Am câștiga între 3 și 6 luni pe frontul COVID

Jurma: Am câștiga între 3 și 6 luni pe frontul COVID

de Monica Cosac    |   

Franța este prima țară din lume care schimbă strategia de vaccinare, în cazul persoanelor care au avut COVID-19. Mai exact, autoritatea sanitară franceză a recomandat ca cei care au trecut anterior prin această boală să primească doar o doză de vaccin, pe post de rapel, la 3 sau la 6 luni de la infecție. Recomandarea specialiștilor francezi este extrem de importantă pentru noi, consideră cercetătorul Octavian Jurma, deoarece numărul real al românilor infectați, doar în ultimele trei luni, ar fi de peste 2,5 milioane, de cel puțin cinci ori mai mare față de cifrele oficiale, care arată doar jumătate de milion de cazuri noi în acest interval. 

 

Toate cele trei vaccinuri împotriva COVID-19 aprobate până acum în Uniunea Europeană sunt administrate în două doze, la interval de trei (Pfizer), patru (Moderna) sau opt (AstraZeneca) săptămâni distanță, deoarece studiile clinice efectuate au arătat că imunitatea împotriva bolii a fost semnificativ mai mare după ce persoanele incluse în aceste studii au primit și cea de-a doua doză a serului.

În ultima perioadă însă, în rândul specialiștilor au fost ridicate mai multe semne de întrebare cu privire la necesitatea celei de-a doua doze, în cazul celor care au făcut deja anticorpi ca urmare a infecției cu coronavirusul, însă, până la finalul săptămânii trecute, nicio țară nu s-a poziționat în mod clar asupra unei vaccinări cu o singură doză pentru persoanele care au contractat Covid-19 înainte de vaccinare. 

Cei infectați păstrează o memorie imună

Rezultatele recente ale celor câteva studii făcute în Statele Unite, Franța și Italia, pe un număr relativ mic de participanți, au determinat Înalta Autoritate pentru Sănătate (HAS) din Franța să recomande, vineri, administrarea unei singure doze de vaccin la persoanele care au contractat anterior virusul. Practic, această doză unică de vaccin va acționa ca un rapel imunitar la 3 luni, dar de preferat la 6 luni, de la contractarea virusului.

Potrivit HAS, datele actuale sugerează că „persoanele care au fost deja infectate păstrează o memorie imună”, indiferent dacă boala lor a fost simptomatică sau nu. 

În schimb, în cazul celor cu imunodepresie dovedită (în special din cauza tratamentului imunosupresor), HAS spune că este nevoie de două doze de vaccin anti-COVID, după 3 luni de la debutul infecției cu SARS-CoV-2. 

2 luni câștigate, „o veșnicie” 

Într-o situație de pandemie, când milioane de oameni sunt deja infectați înainte de vaccinare, prima doză de vaccin poate fi considerată chiar infectarea cu virusul viu, spune cercetătorul Octavian Jurma, care este de părere că, în România, s-ar câștiga timp prețios în lupta cu coronavirusul, dacă s-ar aplica această strategie.

„Recomandarea specialiștilor francezi este extrem de importantă pentru că și în România avem doar 700.000 de persoane vaccinate (n.r. – cu ambele doze). Avem în schimb între 2,5 și 5 milioane de persoane infectate în ultimele 3 luni, dintre care doar 500.000 au fost confirmate prin teste. E suficient pentru a justifica scăderea numărului de cazuri și în perioada de relaxare”, spune Jurma. Potrivit acestuia, dacă vaccinul va fi considerat rapel pentru persoanele infectate, „am câștiga între 3 și 6 luni până la necesitatea administrării vaccinului, iar la administrare am putea considera că vaccinul este un rapel heterolog (a doua doză), deci am câștiga și la cantitatea de vaccin necesară”. 

Și 2 luni câștigate „sunt o veșnicie” pe frontul COVID-19, mai spune acesta. 

Jurma a explicat că sunt discuții și pe marginea administrării unui alt vaccin anti-COVID la a doua doză, în situație în care cel administrat la prima doză nu e disponibil. „Dacă rapelul se face cu același vaccin, se numește rapel homolog (homologous prime-boost), dacă se face cu alt vaccin se numește rapel heterolog (heterologous prime-boost)”, explică Jurma, precizând că avantajele rapelului heterolog sunt evidente „într-o pandemie când vaccinarea se face în condiții de război și amestecarea dozelor ar ușura mult strategia de vaccinare și poate chiar mări eficiența vaccinării”.

 

 

„În România, dacă am testa rapid pentru antigen și pentru anticorpi înainte de vaccinare, am putea evita să vaccinăm persoane cu infecții active, pe de o parte, dar și pe cele care pot fi amânate 2-3 luni. Economia de vaccin în acest stadiul al campaniei de vaccinare ar fi uriaș, peste un milion de doze”

Octavian Jurma, cercetător 



 

 

„Am renunțat să mai fac a doua doză”

Noua strategie a Franței se pare că este deja aplicată și de către unii români care au avut COVID și care, din curiozitate, și-au testat nivelul de anticorpi atât după boală, cât și după prima doză de vaccin.  

„Eu am făcut COVID în noiembrie, m-am vaccinat cu Pfizer pe 22 ianuarie și acum 5 zile am făcut testul de anticorpi neutralizanți cantitativ. De la 80 AU/ml în sus, aș fi putut dona plasmă. Eu aveam 2.240 AU/ml! Asistenta care mi-a dat rezultatul mi-a spus că n-a mai văzut la nimeni atât de mulți anticorpi (dar probabil că n-a avut prea multe persoane cu COVID făcut relativ recent + prima doză). Drept care am renunțat să mai fac a doua doză. Am anunțat cu două zile înainte și au repartizat doza mea altcuiva”, a povestit o profesoară din județul Tulcea pe o rețea de socializare.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri