Despre cum au fost chiar ei bolnavi, dar și cum au încercat să îi salveze pe alții, au povestit cei de la ambulanță, din Urgențe, de la ATI. Urmează un alt volum, al medicilor de familie și al celor care au fost în centrele de vaccinare.
Bogdan Crăciun este asistent la Ambulanța Argeș de ani buni, dar spune că ce a trăit în pandemie nu se poate compara cu ceva. Era îngrozit, mai ales la început, când nu se știau prea multe lucruri despre virusul ajuns în România. A făcut parte din echipajul care a preluat primul pacient din Argeș cu COVID-19 și spune că atunci a și îmbrăcat pentru prima dată combinezonul. L-a purtat 4 ore și povestește cum îi curgea transpirația până în bocanci și parcă îi era frică să respire adânc, de teama virusului.
„Era o panică totală, cu străzile goale. Circulau doar mașinile Poliției, Ambulanței, Armatei, Jandarmeriei și doar câteva mașini civile cu care oamenii trebuiau să ajungă la serviciu în aceste unități sau în alte unități strategic energetice. Au început infectările în județul Argeș. Eram cu toții speriați, nu știam ce trebuie să facem, cum se transmite boala. Nu știam prea multe despre virus. Eram cei care intrau în contact personal cu oamenii. Era greu să deosebim gripa de virus. Nu aveam teste. Nu știam nici cum se ascultă un plămân infectat cu COVID”, povestește Bogdan Crăciun.
„Strigam la pacient: Respiră!”
În jurnal apar multe lucruri pe care pacienții, dar și oamenii de rând nu le știau. Tot Bogdan Crăciun a povestit panica pe care au trăit-o când, în timpul unui transfer de la Câmpulung Muscel la București, au rămas fără oxigen pentru bolnavul din salvare.
„Cea mai traumatizantă experiență a fost transferul unui pacient de la ATI Câmpulung, la Spitalul Județean de Urgență București-Ilfov. Acest pacient nu se acomoda cu masca C-PAP. Agitat, fiind în hipoxie cerebrală și necesitând un aport mare de oxigen. Am preluat pacientul care mereu își dădea masca jos, pierzând foarte mult oxigen pe lângă masca C-PAP, astfel încât, pe la kilometrul 36, am rămas fără oxigen în tuburile din dotarea autosanitarei și anume 2x10 litri oxigen butelii fixe, 1x5 litri oxigen portabil și 1x2 litri oxigen pe ventilatorul portabil. În total, 27 de litri de oxigen. Am cerut ajutor la 112, dar eram conștienți că nu o să ajungă foarte repede. În acel moment, am luat decizia de a ventila pacientul pe mască și balon, conștient fiind, dar pentru a putea fi eficientă ventilația manuală, îl rugam pe pacient să respire odată cu ventilația manuală. Strigam la pacient «Respiră!», moment în care eu insuflam pe balon în jur de 0,5 litri…”, își amintește Bogdan Crăciun.
Se gândea că și-a îmbolnăvit copilul
Dalida Vișan, și ea asistentă la Ambulanța Argeș, a povestit în jurnal momentul în care a devenit chiar ea pacient și cum, pe lângă faptul că suferea din cauza bolii, plângea zilnic la gândul că familia luase virusul de la ea.
„Nici nu prea-mi amintesc mare lucru din primele zile, ce am trăit eu 14 zile în ATI, la Spitalul Matei Balș. Vreau să rămână taina mea, lupta mea, destinul meu, lecțiile mele, durerea mea.
Nu suferința fizică era cea care mă distrugea, ci gândurile… Gândul la fetița mea de 12 ani pe care-o lăsasem acasă și nu știam dacă și ea este contaminată, gândul la soțul meu care trebuia să facă față acestei grele încercări, gândurile care îmi accelerau toate funcțiile vitale și făceau ca mai tare s-o ia razna cu constantele funcțiilor vitale. Și, iată-mă, dintr-odată într-o altă ipostază. Iată c-am devenit din salvator, care stă la căpătâiul pacienților, alinându-le suferințele, în pacient care luptă pentru viața lui și a cărui salvare depinde de alți salvatori.
M-am învinuit că m-am contaminat, am învinuit pe alții, poate pe drept, lupta a fost crâncenă și îndelungată, dar poate, cumva, tot binele pe care l-am făcut în 26 de ani ca asistent medical pe ambulanță, toată dăruirea, toată compasiunea mea pentru semeni de-a lungul atâtor ani, toate rugăciunile mele și ale celor dragi mie au făcut ca totul să se termine, într-un final, cu bine”, spune Dalida Vișan.
„Am avut dorința ca ceea ce au trăit să nu se piardă”
45 de asistenți medicali au spus ce au trăit în pandemie ca să poată fi creat Jurnalul de pandemie. Ei lucrează și acum la Urgență, ATI, Pneumologie, Boli Infecțioase și Ambulanță. Urmează al doilea volum, cu cadre din centrele de vaccinare, farmacii și cabinetele medicilor de familie.
„Am avut dorința ca ceea ce au trăit să nu se piardă, să nu se uite. Fiecare poveste are o structură, începe cu povestea în sine, cu lecția pentru cel care a trăit-o și se termină cu un gând pentru cei care vin. Sunt pe internet, sunt și tipărite. Ideea îmi aparține și colegii au răspuns la ea, așa că pregătim acum și cel de-al doilea volum”, a declarat, pentru Jurnalul, Estera Stămoiu, președinta Ordinului Asistenților Medicali Argeș.
„Noi ne bucurăm că am putut să facem cunoscute și oamenilor experiențele trăite de noi. Nu toți colegii au vrut să își pună gândurile pe hârtie și ar mai fi lucruri de spus. Gândiți-vă numai la ce însemna să ne îmbolnăvim, pentru că dădeam toată activitatea peste cap și erau oameni care așteptau salvarea de la noi. Dar și noi suntem tot oameni”, spune medicul Luminița Paul, directorul Serviciului de Ambulanță Argeș.
Asistenții speră că experiențele lor îi vor face pe oameni să se protejeze mai mult, acum că este anunțat un nou val.
„Eram cei care intrau în contact personal cu oamenii. Era greu să deosebim gripa de virus. Nu aveam teste. Nu știam nici cum se ascultă un plămân infectat cu COVID”
Bogdan Crăciun, asistent medical
„Fiecare poveste are o structură, începe cu povestea în sine, cu lecția pentru cel care a trăit-o și se termină cu un gând pentru cei care vin”, explică Estera Stămoiu, președinta Ordinului Asistenților Medicali Argeș