Jurnalistul irakian condamnat la închisoare pentru că şi-a aruncat pantofii în fostul preşedinte al SUA, George W Bush, în decembrie 2008, candidează pentru Parlament în viitoarele alegeri din ţară, în cadrul unui program care se opune corupţiei şi care se situează împotriva ocupaţiei americane, scrie sputniknews.com
“Casa Albă: o instituţie proastă cu rachete deştepte”, a scris fostul jurnalist, Muntadhar al-Zaidi, pe Faceook, în aprilie.
Într-un interviu acordat pentru Albawabh News, pe 22 aprilie, fostul jurnalist a spus că după ce a fost eliberat din închisoare, a fondat o organizaţie de asistenţă pentru victimele ocupaţiei americane în Irak şi a promovat arestarea lui George W. Bush şi a fostului premier al Marii Britanii, Tony Blair. Acesta s-a îndreptat spre politică şi a devenit mai mult un activist, alăturându-se demonstraţiilor.
Irak a scăpat de terorişti, notează acesta – acum, trebuie să scape şi de corupţie.
Jurnalistul a devenit cunoscut după incidentul în care şi-a aruncat pantofii în 2008.
“Nu mă deranjează. Dacă vreţi fapte, pantoful pe care l-a aruncat este mărimea 10... Nu m-am simţit deloc ameninţat de el”, a spus Bush la acea vreme.
Zaidi a fost condamnat la un an de închisoare pentru că a asaltat un şef de stat străin. Cu toate acestea, pentru unii irakieni Zaidi este considerat un erou.