Jurnalul.ro Ştiri Observator Jurnalul Naţional, tot mai mulţi cititori

Jurnalul Naţional, tot mai mulţi cititori

Conform cifrelor Studiului Naţional de Audienţă (SNA), Jurnalul Naţional a urcat pe locul doi în topul celor mai citite ziare quality din România. Ziarul nostru a înregistrat, la ultimul val de măsurare, cel din noiembrie, 85.000 de cititori din mediul urban per ediţie, cu 7.000 mai mulţi faţă de perioada precedentă. Acest fapt este rodul politicii noastre editoriale, bazată pe câteva valori după care ne ghidăm: verticalitate, echidistanţă, relevanţă, profesionalism şi credibilitate.

Pe primul loc în clasamentul celor mai citite ziare quality se află Evenimentul Zilei, cu 100.000 de cititori/ ediţie, iar locurile 3 şi 4 revin cotidienelor Adevărul (84.000 de cititori/ ediţie), respectiv România Liberă (45.000 de cititori/ ediţie).

Chiar dacă suferă din cauza tehnologiei (tablete, telefoane mobile), ziarele rămân o sursă importantă de informare a publicului din România. Îi asigurăm pe cititorii noştri că le vom prezenta în continuare obiectiv cele mai importante evenimente, le vom furniza materiale exclusive şi îi vom apăra în faţa abuzurilor de orice fel.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri