Jurnalul.ro Cultură Muzica Justin Bieber, agresat la un concert din Stockholm pentru că nu a vrut să cânte "Despacito"

Justin Bieber, agresat la un concert din Stockholm pentru că nu a vrut să cânte "Despacito"

Deşi versiunea lui Justin Bieber a hitului "Despacito" l-a propulsat pe primul loc în topurile muzicale ale lumii, relaţia cântăreţului canadian cu acest cântec este mai degrabă una de ură decât de dragoste, notează online ziarul spaniol ABC. 

Prima interpretare a lui Justin Bieber a acestui cântec în compania cantautorului Luis Fonsi a fost deja marcată de polemică. La concertul său din Puerto Rico, starul canadian l-a invitat pe Fonsi pe scenă pentru a cânta împreună câteva versuri, după care i-a cerut brusc să plece, spre marea nemulţumire a fanilor portoricani. 

Deşi Justin a avut curajul să cânte câteva versuri în spaniolă, refuzul său de a interpreta această piesă la cererea publicului duce cu gândul la faptul că nu ştie cuvintele, cum el însuşi a recunoscut într-o ocazie. 

În urmă cu o săptămână la New York, Justin a uitat cuvintele şi s-a limitat să fredoneze ritmul şi să continue apoi cu "la la la" pentru a salva situaţia. Totuşi momentul cel mai tensionat a avut loc în cadrul recitalului său de la Summerburst Festival din Stockholm, când pe scenă "a plouat" cu tot felul de obiecte. 

În timp ce publicul exaltat îi cerea să interpreteze, ceea ce este considerat hitul verii, Bieber a recunoscut că nu poate să cânte "Despacito", pentru că "pur şi simplu nu ştie cuvintele". În acel moment mulţimea s-a înfuriat şi a început să arunce pe scenă cu tot felul de lucruri, obligându-l pe Justin Bieber să eschiveze loviturile. 

Nu este prima dată când Bieber se confruntă cu o asemenea situaţie. În 2013, un spectator înfuriat a aruncat în el cu o sticlă, fapt ce l-a determinat pe Justin să plece de pe scenă şi să renunţe la concert.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri